Nr 20 (44) / 16-31 octombrie 2010

Mai zâlele de trecură, cu steteam pă lângă un turburel şi un buture dă stearpă rătăcită lângă setcili Caşalotului (ăl mai prima braconer de baboi), mă tot cujetam la soarta noastră, ca ţărişoară dicătelea, că io nu’s ca alţii, mă emplic, fie şi la nevel telectual. Mie-mi pasă! Den soarta lu’ţărişoara, dădui în soarta bujetarilor, carele cu o litră mai puţini la leafă şi cu o litră la număr, ajunsără la juma’. A’că redusărăm la jumă’ tot în ce-i băgat bujetu’ şi statu’. În contecstu’ ista să nu te mânii că’ţ aduc aminte că statu’ suntem noi, dacă ie să ne luăm dupe un străluminat reje franţuz, carele aşa zicea, da’ la prima singular. Mă urmăreşti? Două litre, ie juma’! Şi uite că nu prea’i bine lu’Joiana. Săriră ăi dăn haripa majoretară şi dăi, şi ţâpă, că la noi nu ie sânje’n pics, că la câţi o mulsă nu ie nimerica s-o belească (să mă ierţi) şi să-i care chelea’n băţ, că batâr atâta merită săraca, că-i făcu pă toţi oameni. Bre! Acu’ mă ienervozai! Mă ştii! Io cu opoziţia’s dă când mă ştiu. Nu dupe mine, da’ dupe Chirchengartu’ şi Dom’Silviu (Brucan, odihnească-l Ăl dă Sus!), opoziţia ie ăia care ie’n minoritate dupe ilectorale. Suntem dupe ilectoralele dă as’ iarna? Suntem! Ie nea’Traian şi Dom’Iemi în minoritate? Ie, că mai cetim şi noi sondaje! De ce să nu mă ienervozez şi să ţiu cu iei? Dreptu’ meu dă democrat! Dacă nu io, cine? Le viu cu o mâna de ajutor, prin Mata!

Trage epistola mea pă inglezeşte, ori ce limbi ştie ăia dă la Féméí, mai altoieşte-o pă ici, pă colo şi trimite-o. Pune lângă şi neşte baboi măşcaţi dă la Caşalotu’, că nu crez că se uită ăia la ia, dacă-i neunsă. S’o’ntoarne la noi ca clauză dă împrumut, că numa’ aşa nu le-o mai cata nod în păpuri lu’Nea Traian şi Dom’Iemi şi i-o lăsa să să hodinească, că tare se ostenesc săracii cu drumurile de tre’ să le facă la tot momentu’! Gându’ mieu ie ca în statu’ nost, (că doară noi suntem statu’, cum ţ’am zâs!), totu’ să fie pă din două, cu repetir. Tre’ să săltăm chestia asta la nivel dă prinţip, că făr’de prinţipuri nimic nu se ecsisteză. Principiu’ lu’ juma’ den juma, în tot ce faci şi în toate cele ce mâne hlizi-se-vor la soare. Adică, mânânci pă jumate, faci (nu poc să zic vorba aia!), pă jumate. Meceherzu’i la glojdeală şi la privată. Prima dată ie pă jumătate dă cum fu, a doua oară ie pă jumatea lu’ jumatea de fu – asta-i repetiru’. Şi tot aşa până ajunge jumatea să hie, mică, mică, ca’ cât ierea flacăra dă la aragaz, odată. S-ar mai potrivi şi la altele, da’ nu-i moral să merji cu dindărătul gol! La haleală-i totu’! Dacă ieşi mai mult decât haleşti şi aplici principiu’ că a doua tre’ să hie la jumatea lu’ prima, devine că strânji în foale şi dacă ăstea’s pline, ieconomiseşti la coşu’ zilnic şi-ţi prisoseşte leafa dă bujetar. Auleo, uita-i, uita-mar…! Copârşeu’! Pă din două! Numai’ capacu’, să nu’ţ intre pământu’n ochi şi să te arză soarili! Doar pomenili să râmâie pe de’a’ntregu’, c’ar fi mare păcat să laşi în juma’ de blid, sarmaua pă jumate îmbucată. Ei ce zici? Io crez că până la Sân’Nicolae criza o să fie un vis urât! Enclusiv pintru ăia carele, nepatrioţi fiind, mai apucă să viseze pă de’a’ntregu’.

Gheorghe

Citeşte alte ediţii ale rubricii “Scrisoarea lu’ Gheorghe”

Citeşte alte “Opinii” din aceiaşi ediţie