Nr 17 (41) / 1-15 septembrie 2010
’Cearcă să supravieţuieşti Şefu’! Oricum!
Să nu dea Ăl dă Sus să te bântuie gânduri furădănite dă criză că auzi că te năpădeşte mai ales dacă ieşti foncţionar pă ombilicu’ târgului. Cică ioc compensatoare! Nu-ţi doresc, da’ de’o fi să te reducă, să contezi pă mine. Zic că dacă o hi şi-o hi, să faci ce făcui io. Lăsai mahalaua şi mă’nturnai la origini. Merge treaba! Aprovizionez dăn gro rural, privata dăn obor. Service agricol, ca’cum ar veni! Mi’am tras şi logo dă firmă, “it tradişănal ciordid product” (pintru ecspaţi, dacă şti ce ie!). În urban ioc oportunităţi dă afaceri, dacă nu astupi borte’n macadam. Ie hogeace meseriaşe, da’i ticsite cu piţbuli, başca că, de te simţeşte apropitaru’, te puşcă, cum puşcă zburătoru’, polenizatoru’. Acilea’n rural, c’o coajă de pâne, frate dă cruce scrie pă jigodie, plus că pă moşnegărăili dă apropitari, nice Negra nu-i trezeşte.
Cu ploili dă fură’n vară, p’in toate curţile ie dă muncă: dumade, crastraveţi, dovlecei, vinete, barabule, sfiocle, gogoşari, cornu’ caprii, morcovi, petrunjei, gogonici, ca să nu pui la socoată poama, harbujii, cantalupii, merili, perili şi prunili (an dă netimbrată, ascultă la mine!). Zburătăcite la crăpat de ziuă, puse cu rouă pă tarabă, se dă ca pânea caldă. Până’n prânzişor bate vântu’. Mai greu cu forţa dă muncă, vor şi spor dă risc, păsăroii dracului, Doamne, iartă-mă! Crescură pretenţiili, dă când crescu’ teveau’ la litră. Parcă-l plătesc la facturare! Vrui să-i angajez pă privată familială ori pă persoană fizică, să poci suptţine şi io bujetu’ cum ne cere Dom’Vatică, da’ nu vrea neam, ’ce să nu le stric contractu’ de-l are cu primarele pintru social, la ilectorale. Mai şi râde dă mine, că vrui să-i albesc, ’ce să-i las cum ie iei dă la măsa lor, pă gri, camuflaţi de-a gata, ca cum ar veni, pintru când s-o mai întâmplă să iasă apropitaru’ în crucea nopţii, să să…mă’nţelegi! Vreau să-ţi dau de-o mână de ajutor, acu’ cu criza, că şi alde mata…! Lasă urbanu’ şi vino cu mine’n rural, că aici ie temelia glojdelii, că dacă glojdeală nu ie… dă în falement firmele dă dospapir şi cu ce se mai şterge la gură unii dă pă la tevereuri? Cazarea’i moca, netimbrată, cât poci să bagi, că mai nou o fac din grâu d’ăs’ an, juma’ ţuicit, nu-l ia nici naiba, dă glojdit, dacă n-ai scârbă la baboi, Caşalotu’ ie cu noi (ăl mai brava braconer dă peşte). Trai neneacă!
Bun înţeles, trezitu-i la primu’ cântat al cocoşilor, recoltatu’ pân’ la răsărit, da’n’ai teamă, te dau pă mâna lu’ unu’ cu iarba fiarelor, nepot dă vară cu cuscra de’a doua a lu’Mama Omida. Pă urmă, program dă voie. Dupe siestă ne trajem pă alambic, la netimbrată. Leafa? În mână, den câştig (că lucrăm pă privată), fără teveau, ceaseu, bolae, penzie şi şomaj, asta ca să fim înţeleşi d’acu’. Spor dă zece, hai cinspce, pintru gobăile senescente speriate! Le dau la pachet cu morcovi tineri! Lasă bre şefu’ urbanu’, că ca să ieşim den criză ie nevoie de băgat osu’n rural! Că numai’ ruralu’ ne poate scăpa, dupe cum zice unii, carele, orişcât ie mai dăştepţi ca mine. Şi ca dom’ Iemil! D’un par examplu, Nea’Traian.
Gheorghe.
Citeşte alte ediţii ale rubricii “Scrisoarea lu’ Gheorghe”
Citeşte alte “Opinii” din aceiaşi ediţie
