Nr 20 (44) / 16-31 octombrie 2010
Zilele trecute am văzut la TVR, cum a definit un ţăran unirea din agricultură asemănând-o cu o nuntă de câini. Dură, foarte dură comparaţia. Adică, nu mai e căţeaua, nu mai sunt nici câinii. E frumos? În prezent, pământul lucrat aparţine în majoritate marilor societăţi agricole, ceea ce nu înseamnă că e mult. Mult este pământul nelucrat, pământul naţional pârloaga. Mai avem şi pământ vândut celor aduşi de vânt, dar cu teschereaua plină. Pământul acesta – repet, vândut – dă roade, dar nu pentru români. Ce strâng, ia calea exportului, iar noi mâncăm „chimicale orientale”.
Revin şi zic, aşa că prostu, că s-a ales prafu din ştiinţa noastră agricolă, ajutată fiind, cu mult sârg de politicienii noştri nepricepuţi, considerarea mea, de prost cu studii superioare, vine din istorie şi am mai spus-o, la cârma acestui minister blestemat, aproape toţi politicienii (că specialişti au fost puţini) n-au rezistat mai mult de doi ani. Nu mă credeţi? Uitaţi-vă pe placa de la intrarea principală a Ministerului Agriculturii. Şi dacă tot este vorba de plăci comemorative, vă mai sugerez să citiţi pe cea din holul mare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti” şi veţi vedea altă gogomănie politică – citez din memorie „ÎNTÂIUL AGRICULTOR AL ROMÂNIEI REGELE CAROL AL II- LEA”. Şi în acea vreme eram aşa-zişii GRÂNARI AI EUROPEI. Da, exportăm tot, iar ţăranii mâncau mămăligă şi mureau de pelagră. Răul şi în prezent a fost făcut din lăcomie şi prostie cu „restituirea în totalitate”, ce a contat că după război s-au făcut împroprietăriri celor care au luptat pe front??? Nimic!!! Stai că dăm că ţara este bogată. Cum dracu să nu fie bogată, că de peste două mii de ani se fură şi încă mai este ce.
Domnilor politicieni, uitaţi-vă peste gard la vecinii noştri din Ungaria şi întrebaţi-vă de ce ei nu şi-au vândut pământul agricol??? Şi dacă tot vorbim de Ungaria, iată că îşi promovează vinul lor în România, iar noi şi mă refer la marii producători, stăm cu mâinile încrucişate sau precum corbul cu caşcavalul în cioc sau că ardeleanul al cărui câine i-a furat slana şi n-o s-o mănânce cu brişca de la stăpân.
Am început cu Unirea… Satele sunt pustiite, tinerii s-au dus spre apus să-şi caute un rost, pământul a rămas şi rămâne nelucrat. Care pământ??? Eu aici scriu despre pământul României, că baci Gheorghe ori dada Veta îşi iau pe lumea cealaltă din pământ doar cât încape coşciugul, restul rămâne românului. Spuneţi că românul nu vrea să muncească, Da, hai să fiu de acord. Dar tot românul spune că peştele de la cap se împute. Dacă aşa-zişii DOMNI POLITICIENI ar munci o lecuţă cu neuronii ar găsi soluţii pentru ca pământul romanilor să rodească şi să aducă bani. Dumnealor, însă, umblă după tunuri, din agricultură nu ies milioanele imediat. Aşa e că nu vă place să munciţi, domnilor politicieni? Cine întreabă?… ca de obicei, cel ce semnează:
… UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 19 (43) / 1-15 octombrie 2010
Semne “BUNE” are noul an agricol 2010 – 2011! Avem sămânţă “CĂCĂLĂU” (a se vedea DEX) la toate categoriile de semănaturi din această toamnă. Staţiunile au fost decimate. Ştiinţa Agricolă – moartă (a fost muribundă). Vin alţii şi ne întreabă dacă avem fotografii cu nevestele noastre goale şi răspundem că nu. Ei însă au, că noi suntem proşti, adică fără mine, că eu sunt prost cu studii superioare. Încearcă domn’ ministru să scape ţara de pârloagă. Bravo!!! Un hâtru moşneag m-a întrebat odată: “Dacă produc tot samsarului, să vând?” Atunci i-am zis să se asocieze că aşa este mai bine. “O fi, dar după ’89 mi-aţi zis, voi de la oraş, să desfiinţez CAP-ul şi mi-aţi dat pământul, iar măgarul, l-aţi păstrat pentru voi şi acum bietul animal nu are ce mânca! L-aţi priponit colo la CASA aia mare din Dealul Spirii şi răcneşte şi răcneşte… a pagubă. Ba, domnule de la oraş, îmi zise moşu’, voi dacă vreţi pita, de ce nu plătiţi şi vreţi mereu de pomană? Tataie, i-am zis şi eu, noi plătim multe şi tot mai multe taxe şi impozite către stat. ”Atunci domnu Stat să vină să lucreze pământul. Sunt însă sigur că îi miroase urât bălegarul”. În sfârşit, a fost prins MARELE EVAZIONIST. ACESTA este muncitorul zilier din agricultură. Să plătească, pentru că D-AIA este goală visteria ţării. Să nu se ia de la: bieţii samsari’ care abia-abia îşi târâie valizele cu euro şi dolari. Cum să plătească aşa-zişii producători agricoli din toate pieţele din ţară? Unde sunt banii negri de la aceşti super-evazionişti? Răspunsul?… la cei care strâng “cotizaţiile”. Şi cine sunt aceştia? Cei care deţin puterea la momentul respectiv!!! Uite aşa ca prostu’ revin şi zic despre banii europeni că ei există, dar “lipsesc cu desăvârşire”. Agenţiile cu banii vorbesc o păsărească pe care nici ei nu o înţeleg, iar în cealaltă parte se amestecă POLITICUL cu economicul, dar mai ales cu prostia. Proiecte prost întocmite, dar bine plătite de solicitant (am mai scris). Criteriile de eligibilitate sunt cu dus şi întors, iar comisiile sunt STRĂINE. Una vorbim şi başca ne înţelegem. Am şi întrebare către domn’ profesor (că ministru mi-e jenă să-i spun, de teamă să nu-l jignesc), cât timp veţi accepta rapoartele false de la direcţiile judeţene de agricultură? Cine a întrebat?!… parcă n-aţi şti!…
… UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 18 (42) / 16-30 septembrie 2010
Mare, mare jale în sat la noi. Da, da… în sat la noi în România. Şi culmea, se întâmplă chiar în prima decadă a secolul al XXI-lea, ceea ce nu s-a pomenit nici măcar în secolul al XIX-lea şi nici pe vremea turcilor : pământurile să rămână nelucrate. Dar ce spun eu, nici în timpul ultimului Război Mondial nu s-a pomenit un asemenea dezastru în agricultură.
Pui streaşină la ochi şi te uiţi pe câmpie şi vezi şi vezi şi iarăşi vezi… Ce? PÂRLOAGA!!!.Pe pârloagă mai vezi cu totul şi cu totul, ici-acolo vite la păscut şi ele tot mai rare. Altădată vaca scotea sărăcia din casă, acum acest animal, în unele case, a devenit un constant subiect de poveste şi de amintire pentru bătrânii satelor care n-au fost luaţi la culesul căpşunilor. În gândirea sa filozofică, Blaga spunea că „veşnicia s-a născut la sat”. Numai că, în sat la vremea lui nu era atâta pârloagă. Da, da nu era pământ pârloagă… cu toate că se aplică, tot atunci, „tehnologia plugului de lemn”. A venit de parcă nu ar fi fost suficient al II-lea Război Mondial, a venit peste o Românie secătuită COMUNISMUL de tip sovietic care a decimat acea pătură a oamenilor performanţi în agricultură pe care au numit-o CHIABURIME. S-a distrus o elită, cu ajutorul direct al celor din ţară. Restul este istorie. A venit şi NEUITATUL SFÂRŞIT al anului 1989. A fost ce a fost, ca mai apoi, în scurt timp, să apară iarăşi şi iarăşi problema pământului. „Daţi pământul ţăranilor” răcneau noii politicieni care în perioada comunistă nu conduseseră nici măcar o roabă. Şi l-au dat. Cum?… cu un mare minus ce s-a numit TEHNOLOGIA AGRICOLĂ, agonisită din banii celor ”urâţi”, foştii membrii ai CAP-urilor. S-a luat arma progresului şi a performanţelor în agricultură, iar guvernele au distrus cu temeinicie sufletul satului românesc cu tot felul de politici haotice sau, mai bine zis, cu lipsa totală de politici agricole. Au dat pământul dar cel mai grav e că au amânat în mod constant reconstituirea proprietăţii ţărăneşti. Şi se aşteaptă şi se aşteaptă şi acum după 20 de ani, poate, poate vine comisia de fond funciar, că de, aşa a stabilit legiuitorul pentru a se reconstitui dreptul de proprietate. Mai zic cei informaţi că ce n-au lichidat guvernele, prefecturile ori primăriile au desăvârşit judecătoriile prin hotărâri stupide, ca să nu le zic altfel. Nu există, până în prezent o cadastrare a terenurilor, iar despre cadastru funciar nici nu se vorbeşte, pentru că nu ştiu despre ce este vorba. Ascultaţi ce spune un prost cu studii superioare: fără cadastru funciar, degeaba arăm, degeaba recoltăm, degeaba dăm îngrăşăminte, dacă nu ştim ce conţine pământul, ca să ştim cât îi dăm şi cât ne dă. Nu mai spun că nu ştim ce vindem, nu ştim ce cumpărăm, Nu pot să închei fără a pune câteva întrebări: Unde sunt fondurile de pensii ale CAP-urilor? De ce spuneţi că nu se munceşte în România? Unde sunt acele locuri de muncă promise? De ce aţi desfiinţat locurile de muncă? De ce aţi dat pomeni electorale? Şi… etcetera!!! Cine întreabă?!… Cine altul, decât cel care semnează…
… UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 17 (41) / 1-15 septembrie 2010
Se zice că Romulus Zăroni ar fi fost cel mai “isteţ” ministru al Agriculturii. Cum nu ştiţi cine a fost Zăroni?! Istoria anecdotică spune că „Caligula Imperator / A făcut din cal – senator, / Petru Groza – mai sinistru / A făcut din bou – ministru.”
În realitate Romulus Zăroni a fost un ţăran cu şapte clase, din Nădăştia de Sus, judeţul Hunedoara. Om de casă al lui Petru Groza – fusese angajat pe moşia lui – devine, la 6 martie 1945, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, până în 29 noiembrie 1946, iar mai apoi, până în 30 decembrie 1947, ministru al Cooperaţiei. Romulus Zăroni a fost totuşi un ţăran înstărit, despre el Corneliu Coposu spunea că „era un chiabur de mâna întâi (…) avea o biblioteca impresionantă pentru un ţăran, am găsit la el acasă cam 7 – 800 de volume de cultură generală şi de cărţi politice”, de altfel vorbea şi scria fluent în limba germană, deoarece absolvise patru clase gimnaziale la un liceu german. Cei care l-au cunoscut vorbeau despre Romulus Zăroni ca despre un adevărat gospodar, cam limitat la minte şi ajuns subiect de bancuri din cauza gafelor monumentale pe care le-a făcut. Şi cum prostia este întotdeauna subiectul bancurilor, cel puţin româneşti, vă propun o cronică a bancurilor despre „marele agricultor” al României. De fapt, toate, se pare, au pornit de la Petru Groza care era un tip haios, pus tot timpul pe glume.
*
Cică după Festivalul Mondial al Tineretului din 1953 în Parcul Herăstrău (pe atunci se numea Parcul Stalin) a fost adusă la terenul de tenis o bancă mică de tip capcană, de pe care dacă te aşezai cădeai pe spate (picioarele din spate erau făcute din cauciuc mai moale). Celebri tenismeni romani – fraţii Viziru – l-au păcălit pe primul ministru, acesta s-a ridicat şi primul lucru, a zis că trebuie să-l aducă pe prietenul lui ministrul Romulus Zăroni. Zis şi făcut. Acesta a fost invitat la tenis unde a venit cu mare plăcere, doar îl invitase şeful. Era îmbrăcat la ştaif şi cu un baston, iar când s-a aşezat apăsat pe banca buclucaşă, s-a trezit cu cracii în sus şi s-a rostogolit pe spate. În liniştea care a urmat s-au auzit o secvenţă de înjurături neadresate cuiva însă crunte şi toţi au înlemnit, până când Groza a izbucnit într-un hohot de râs, urmat de cascadele celorlalţi. Zăroni, care era totuşi un om plin de tact, a început şi el să râdă examinând banca cu pricina.
*
Se zice că Petru Groza i-a pus în vedere: “Bine, măi Romică, te-am făcut eu ministru, da’ tre’ să-ţi completezi studiile să-nveţi şi tu, să ai pregătire politică”. Şi-n sfârşit, se prezintă la examen, cu tema ”Formele de guvernământ”. Şi este întrebat cum se cheamă statul sau ţara condusă de un împărat. “împărăţie!”. “Foarte bine. Dar dacă e condusă de un rege, ce formă de guvernământ avem ?” “Regat”. “Bine. Dar dacă n-am mai avea rege, şi Groza ar conduce ţara, ce-ar fi atuncea ?” Atunci, Zaroni răspunse: “Atunci ar fi grozăvie”.
*
Odată, Zăroni a fost întrebat de Groza câte mere poate să mănânce pe stomacul gol la care primeşte răspuns că zece.
- Eşti prost, i-a replicat Groza, doar unu, ca celelalte găsesc stomacul plin!
*
Când a venit cineva la el să-i vândă o maşină ca să-i facă reclamă i-a sugerat că dacă pleacă cu ea spre Ploieşti la ora patru ajunge acolo la cinci, la care Zăroni a răspuns că nu are ce să facă la ora cinci la Ploieşti.
*
La un consiliu de miniştri ar fi venit cu un pantof maro şi unul negru, iar Petru Groza l-a trimis acasă de unde a venit la fel, spunând că acolo a găsit tot unul negru şi unul maro.
*
La o şedinţă a consiliului de miniştri unde se discuta ceva ultra secret, acelaşi Zăroni a făcut pe el, fiindcă nu avea voie să părăsească sala, dar după o jumătate de oră a primit de acasă pantaloni şi izmene de schimb. Când Groza a întrebat pe mesager de unde au ştiut, acesta a spus că la Europa Liberă s-a anunţat că ministrul Zăroni a făcut pe el şi familia este rugata să-i trimită urgent schimburi.
*
Unul dintre cei care scorneau foarte multe bancuri pe seama lui Zăroni era Păstorel, iată şi un distih al lui ironizând lipsa studiilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Teoharie Georgescu şi Romulus Zăroni.
„Geo, Teo şi Romeo stau pe brânci şi scriu o carte/Amintiri din facultate”.
*
Mai spune folclorul că Groza l-a invitat pe Păstorel la el în birou şi a trimis după Zăroni, care la vederea lui Păstorel l-a întrebat dacă el face bancuri despre el şi acesta a recunoscut. La care domn demnitar i-a spus supărat:
- Bine, domnule, dar cum îţi permiţi, nu ştii că eu sunt ministru!
Păstorel a cărui minte fugea ca argintul viu, a replicat spre hazul lui Groza:
- Bancul ăsta nu l-am făcut eu, ci domnul Petru GROZA.
*
Ce vremuri domnule, ce vremuri! Astăzi nici bancuri nu se mai fac, prostia şi lăcomia este URIAŞĂ. Cine a spus asta? Un prost cu studii superioare, drept pentru care şi semnează cu… acelaşi nume…
… UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 16 (40) / 16-31 august 2010
De la o vreme încoace (lumea zice că de peste 20 de ani) unii au făcut pe “prostu” şi le-a mers şi le merge bine şi în zilele noastre de “împliniri măreţe”. Dar tot lumea spune că, dacă tot faci pe PROSTU, o să ai ghinion mare şi… rămâi aşa, adică prost, că de, ulciorul nu merge de multe ori în campanie electorală. Om trăi şi om vedea!
Până una alta, noi ne luptăm cu prostia de la vârf din agricultură şi cum această maladie nu se manifestă prin durere şi cum, repet, prostia nu doare aia tot acolo sus stau cocoţaţi. Nu-mi cereţi nume că nu dau. Mai întâi trebuie să-i împart în două: “În smintiţi şi în mişei”, fără a instiga la violenţă propusă de EMINESCU, adică “Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni”. Nu dăm foc, dar spunem şi vom spune că de la minister în jos. Toate încrengăturile fac numai rău agriculturii. Numiţi un politician care a făcut un bine real agriculturii şi îl pup în CUR (nu faceţi pe pudicii, cuvântul se află în dicţionar). Am mai auzit ceva de la un post TV, cică, Marko Bela a afirmat la o adunare a UDMR că politicienii români sunt proşti. Aferim, nene Bela, te iubesc şi ciocolo. Aţi auzit vreun comentariu la această afirmaţie? Şi tăcerea este un răspuns.
De peste o sută şi ceva de ani, oamenii de ştiinţă români spun şi tot spun că este nevoie să se amenajeze bazinele râurilor din România. S-a făcut în „vremea de tristă amintire” mult, dar şi în 2o de ani s-a dărâmat (sau râmat, că e totuna) şi mai mult cu sprijinul nemijlocit al aceleiaşi „tagmacumlauda” în traducere şi mai liberă – adică politicienii, care au promis şi iar au promis, din patru în patru ani şi… „a rămas ca în tren”. Consecinţele sunt grave: terenuri sărăturate, adică spălate de partea fertilă cu ajutorul apelor care au inundat mari suprafeţe. S-a defrişat la olteni, s-a defrişat şi la secuii din Covasna. Unii au nisip în bătătură, iar alţii apele în casă. Tot cei de sus afirmă, sau mai bine zis se bat cu cărămidă în piept (mai bine în cap) că trebuie folosiţi banii de la UE. Da de unde, nici vorbă, banii stau necheltuiţi tot datorită prostiei (am mai zis acelaşi lucru), măcar dacă s-ar da toţi banii pe criterii politice şi tot ar fi bine că rămân în România. Aha, nu sunt proiecte!!! După câte ştiu, nu sunt tot di cauza prostiei. Aţi distrus cercetarea ştiinţifică cu o uşurinţă demnă de condamnat pentru subminarea economiei naţionale. Puţini pricepuţi cu adevărat, la întocmirea proiectelor. La primăriile comunale (la atâtea mă pricep) vor rămâne numai oameni de partid, cei cu ştiinţă de carte vor fi daţi afară, că de, acesta este singurul criteriu prostesc. Primarul are nevoie de specialişti, dar cum să-i ţină lângă el, prostul nu suferă pe cel bine pregătit. Cine a spus?! Cum cine? Cel care semnează…
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 14 (38) / 16-31 iulie 2010
Eu, câteodată… sau poate mai des, greşesc, mă iau la ceartă cu câte un tâmpit, mă aduce la nivelul lui şi mă bate cu experienţa lui. Cam aşa este şi în viaţa de fiecare zi. Există oameni, cum se spune, puşi pe treabă, gata oricând să aducă agricultura la un nivel ridicat, dar sunt opriţi, că de, EI şi numai EI au dreptate. Da, “au dreptate” şi uite unde au adus pământul ţării: nelucrat, spălat de ape şi alunecat la vale. Veţi spune că ce a fost şi ce va mai fi de la Cel de Sus a venit. În parte este adevărat, că de, după atâtea răutăţi – furturi de miliarde din banii statului, răzbunări fără de sfârşit, vine şi pedeapsa dumnezeiască. Dar noi, sau mai bine zis VOI, cei ce v-aţi cocoţat pe rând la cârma ţării CE AŢI FĂCUT??? Vă spunem noi, proştii (şi nu suntem puţini) aţi ruinat cea mai de preţ bogăţie a României, AGRICULTURA. Eu scriu despre agricultură, că acesta este profi lul ziarului. Aş vorbi cu plăcere şi despre industrie, dar tot cei de ieri, cei de azi şi, Doamne fereşte, cei de mâine au făcut praf uzinele şi fabricile, că de, erau comuniste şi ne-au dat înapoi cu mai mult de un secol, în aşa fel încât putem să-l cităm pe Nenea Iancu, precum că “Industria noastră este admirabilă, este sublimă putem spune, dar lipseşte cu desăvârşire” (citat din memorie). După cum le văd chipurile la TV, constat că ei acolo sus cunosc hoţii, ceea ce înseamnă că îi şi tolerează, altfel n-ar vorbi despre ei. Vinovaţi de dezastru sunt şi alde noi astea “scârţa, scârţa pe hârtie”. Da, dar noi trăim din realitatea oferită de cei (iar repet) care conduc ŢARA MUNICIPIU, ORAŞUL COMUNĂ, SATELE ŞI CĂTUNELE. Şi mamă, mamă câte rele şi urâte ne oferă. Ia schimbaţi, DOMNILOR, oferta şi faceţi măcar o faptă bună (nu gen Bulă care a ajutat o babă să treacă strada şi ea nu voia). Să revenim totuşi la “şmecherii” din agricultură: samsarii grâului, speculanţii cu legume aduse din Orient,” comercianţii” din SUPERMAGAZINE şi lista continuă pentru că ei există şi nu-i deranjează nimeni. Să nu uit: preţurile, cel puţin din pieţele bucureştene, sunt monopolul unei anumite categorii conlocuitoare. Toată lumea ştie, numai primăriile se fac că nu “ŞTIE”. Nu mă credeţi? Întrebaţi ţăranii din pieţe, care la rândul lor se împart în două – cu certifi cat de producător eliberat de primărie şi cu certifi cate de producător “eliberat” de Domni primarele, nu pe de-a moaca, ci pe bani. ŞPAGA este o politică de stat??? Cine întreabă? Cel ce mai jos se semnează…
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 13 (37) / 1-15 iulie 2010
E multă jale în România, dar şi mai multă nesimţire acolo sus la „aleşii poporului”. Totul se face cu multă răutate de parcă ţara este o junglă şi fiecare partid trebuie să sfâşie pentru a supravieţui. Aţi uitat, domnii mei, ce-i aia omenie, sunteţi gata oricând să ucideţi cu sânge rece tot ce este bun, numai şi numai de a vă şti cocoţaţi cât mai sus şi să fiţi primi la ciolan. Oi fi eu prost, dar ca mine sunt milioane de români care tac şi îndură mizeria creată după NEUITATUL an… care a declanşat jaful în România. Este şi pedeapsa dumnezeiască pentru tot răul care se face aici, în spaţiul nostru mioritic. Aţi ucis orice speranţă de viitor, dar îi ucideţi şi pe cei bătrâni şi o ţară fără ei este a nimănui. Sunt un pesimist? Nu, domnilor, văd şi eu ca prostu realitatea dezastroasă, a jafului necontenit, a nedreptăţilor devenite politică la nivel de ţară. Aţi umilit ţăranul cu toate mijloacele şi l-aţi aruncat în sărăcie, determinându-l să plece în pribegie în cele patru zări ale lumii. Voi nu aveţi părinţi, vouă cine v-a dat naştere? Uitaţi-vă în oglindă şi veţi descoperi nişte monştri ai dezastrului. Iar vouă, locuitorii satelor, v-o spun aşa de la obraz, de ce refuzaţi unirea pământului? Există câteva răspunsuri: PROSTIA! RĂUTATEA şi LĂCOMIA. Cine spune?!… Cel care semnează… UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 12 (36) / 16-30 iunie 2010
România are un trecut îngrozitor şi un viitor strălucit… Şi aşa va fi mereu. Cine minte şi cine spune adevărul?! Nimeni nu minte, ne minţim pe noi înşine, de la „vlădică până la opincă”, deoarece aşa ne este dat nouă de la daci încoace. Să o luăm pe îndelete: „Daţi pământul din CAP-uri, înapoi ţăranilor, adevăraţii proprietari”, aşa răcneau, după câte îşi aminteşte mintea mea de prost, doi „corifei” ai noii ere de libertate (de a muri, spre exemplu). Au MINŢIT că va fi mai bine. Vreţi argumente? Uitaţi-vă pe câmpul nelucrat!!! Să trecem peste acest trist episod istoric, aşa cum am trecut peste jaful României din perioada cotelor obligatorii. Şi atunci, ca şi acum, din săraci am devenit şi mai săraci, nu din vina noastră. NU!!! Distrugerea agriculturii, în termeni juridici, înseamnă SUBMINAREA ECONOMIEI NAŢIONALE. Şi d-aia nu mai putem noi! Până acum nimeni, dar nimeni, NIMENI nu a fost pedepsit pentru dezastrul din agricultură. Acum şi peste ani suntem datornici la FMI (în traducere liberă Farmecul Mâinii Întinse), iar pământul stă, stă şi iar stă nelucrat. Hai să zicem că trecutul este istorie, dar cum rămâne cu chestia cu subminarea?… Ziceam că revenim în zilele noastre cu o veste de „Copiii spun lucruri trăsnite”, cei de sus vor să suspende plăţile complementare – CNDP – acordate în completarea plăţilor europene – SAPS – în sprijinul agriculturii. Prin această măsură (tâmpenie) se loveşte din nou în agricultori, iar efectul îl vor resimţi cei săraci de la oraş (număraţi, şi să vedeţi cât de mulţi sunt). Statistica arată că şi producţia agricola a scăzut. E tot ce ne lipsea. Am uitat să vă dau o sugestie, DOMNII MEI, pe lângă sutele de impozite, mai adăugaţi şi COTELE OBLIGATORII, că doar istoria se repetă. Există sute şi sute de posibilităţi pentru a obţine, pe baza unor proiecte, bani de la UE, dar DOMNII CONSILIERI, altfel super plătiţi, nu fac nimic pentru a deveni şi cunoscute aceste facilităţi şi în ţărişoara noastră numită, încă, România. Există fonduri care stau ascunse în sertare şi sunt dirijate, încotro?… Fondurile pentru dezvoltare rurală au un singur şi unic drum. Unde?… PARTIDUL de ieri, de azi, de mâine!!! Cei care nu au votat pentru sunt duşmanii??? Dacă da, la groapa de gunoi, dar noi zicem că este democraţie şi cei de sus reprezintă toată România, nu doar cea care a zis “Da” şi acum trăieşte precum a votat. Oi fi eu prost, dar nu am uitat de organizaţiile agricultorilor, care, vorba lu’ nenea Iancu Caragiale, „există, dar lipsesc cu desăvârşire”. Cum vine asta cu mâna întinsă la minister??? Organizaţiile reprezintă proprietatea privată, proprietate garantată de Constituţia României şi atunci de ce hotărăsc Guvernul, ministerul ce e bine, ce e rău sau poate nu am aflat eu că s-ar fi făcut ceva naţionalizare? Pun din nou întrebarea: România este suverană? Atunci de ce suntem conduşi de CĂMĂTARI cu firme de bancheri? Astea au distrus ţara pentru că sunt fără-de-lege. Ei de ce nu plătesc în plină criză? De ce??? Sunteţi curioşi să ştiţi cine întreabă? Nimic mai simplu, cel care semnează…UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Nr 11 (35) / 1-15 iunie 2010
Uraaa! Mi-am adus aminte şi râd cu poftă, că aşa este prostu’ – râde de ce îşi aduce aminte. Păi… mi-am adus aminte de ce îmi spunea dada Veta, cică “Voi, orăşenii, habar n-aveţi ce-i aia agricultură. Ştiţi doar ce îngroapă pisica”. Dacă ar mai fi în viaţă, aş întreba-o din nou, acum despre cei care conduc agricultura României şi cu siguranţă aş primi acelaşi răspuns: “mai-marii agriculturii ştiu ce îngroapă pisica”. Tot în zilele noastre de “împliniri măreţe” îmi vine să-l parafrazez pe un anumit monstru şi să spun că cei “sus-puşi”, când aud de agricultură, le vine să tragă cu tunul” Şi dacă n-am spus totul, mai adaug, dumneata, cititorule, că eu am în gând altceva. Ce?… Revin, bineînţeles ca prostu’, la mult discutata şi uzata problemă a unirii, a comasării agriculturii româneşti. Istoriceşte vorbind, avem chiar prioritate, noi, românii, am înfiinţat FALANSTERUL DE LA SCĂIENI. La noi în judeţul Prahova, pe la mijlocul veacului al XIX-lea. Văzându-l ca o concurență, cei de sus din acea vreme l-au retezat de urgenţă pentru că unea pământul săracilor. După “marele război pentru risipirea PATRIEI”, din neuitatul decembrie 1989, am distrus CAP-urile, adică acele COOPERATIVE AGRICOLE DE PRODUCŢIE, organizate în acea vreme după modelele fermierilor americani. Cine le-a distrus? Să-l cităm, de data aceasta pe celebrul erou al bancurilor sovietice: “duşmanul intern şi duşmanul extern” Cine erau cei doi? Cel intern: prostia celor cocoţaţi sus şi care strigau “Daţi pământul ţăranilor!” Şi l-au dat în aşa fel, încât să nu poată fi folosit. Cel extern (care o fi el?!) a văzut că s-au plătit datoriile externe cu agricultură, ce şi-au zis ei; România să-şi distrugă agricultura, altfel rămânem fără slugi. Şi n-au rămas!!! Un alt capitol la MODĂ în presă: PENSIILE. Pun şi eu ca prostu’ o întrebare: Unde sunt fondurile foştilor CAP-iști lăsate de fost “regim de tristă amintire? Răspund tot eu: Le-aţi deturnat, domnilor, ceea ce însemna infracţiune chiar subminarea economiei naţionale ceea ce s-ar traduce: “pentru unii mumă (a se citi îmbogăţire pe bugetul statului), iar pentru alţii ciumă (a se citi gloanţe şi sărăcie). Există, domnilor, al 12-lea ceas, treziţi-vă şi nu va mai bateți joc de pământul atât de răbdător al României. Am să alătur răului din ţară şi pe cei care nu vor să-şi unească pământul. Celor de sus le este pe plac dezbinarea, se ştie aceasta din totdeauna/Credeţi că dacă aveţi caşcavalul în cioc vă aparţine? Nu. Cum deschideţi ciocul, cum îl pierdeţi. La final, revin: De ce vă este ruşine cu ţăranul român “DOMNILOR”? Cine întreabă? Tot cel care de obicei semnează cu mult “curaj”:
Un prost cu studii superioare
Nr 10 (34) / 16-31 mai 2010
Bunul simţ mă îndeamnă să mă abţin, să nu zic vorbe urâte, dar viaţa pe care o trăiesc eu, şi ca mine alte milioane de români, mă face să turbez. Da, da şi prostu’ turbează! Şi atunci zic SĂ VĂ FIE RUŞINE!!! Cui?… vouă care vă uitaţi la agricultură cu curu’ (cuvântul se afla în DEX). Faceţi legi şi nu ştiţi de ce le faceţi, mă refer la nemaipomenita Ordonanţă de urgenţă prin care doreaţi ca dada Veta cu mărar şi pătrunjel să rotunjească bugetul “scumpei” noastre ţărişoare. Pe marii samsari de cereale nu-i vedeţi, nici măcar cu lupa, că de, ei sunt buni cotizanţi. În pieţele orăşeneşti vând numai lichele, care au ACTE plătite cu bani grei pe la primăriile rurale. Primarii?!… se acoperă după degetul legalităţii şi uite aşa, de când lumea şi pământul, “o mână spală pe alta şi amândouă bugetul ţării”. N-aveţi bani, pentru că nu investiţi, numai şi numai dacă iese şpaga. Pământul, în foarte mare parte, rămâne nelucrat şi apoi puneţi în gura unor oameni cinstiţi că pasă-mi-te nu vor să lucre. O mare jignire, o mare nedreptate. De ce nu este lucrat pământul?
1. Nu au cu ce. Toată agoniseala ţăranilor colectivişti aţi vândut-o pe nimic.
2. Pentru cine să producă ţăranul, când piaţa este invadată de otrăvurile altora. Nu vă ascundeţi după degetul comerţului liber comunitar. Produsele la care mă refer vin din Orientul Mijlociu şi sunt de o calitate îndoielnică, dar ieftine pentru samsari (de fapt, criminali, pentru că produsele aduse de ei le mănâncă şi copiii).
Vă aduc aminte, iarăşi şi iarăşi, că avem posibilitatea de a folosi bani de la UE pentru agricultură şi dezvoltare rurală, dar degeaba staţi prost cu toate componentele ORL. Să nu uit, a început sezonul ploilor torenţiale cu grindină şi furtuni. Ce credeţi că face MADR? Nimic! A căzut grindina în judeţul Prahova, o zonă cu mari suprafeţe pomicole şi viticole, dar şi cu o mare staţie antigrindină. Vă închipuiţi că a funcţionat? Nu! Motivul? Lipsa muniţiei necesare. La toamnă vom da, ATENŢIE, tot copiilor, mărul promis şi ăla otrăvit adus din alte ţări. Creăm locuri de muncă pentru alţii şi la noi DEZVOLTĂM MULTILATERAL ŞOMAJUL. Cam atât pentru ediţia prezentă. Şi totuşi, domnilor politicieni, CE AVEŢI CU ŢĂRANUL ROMÂN? Cine întreabă??? Ca de obicei, cel care are curaj să se semneze:
Un prost cu studii superioare
Nr 6 (30) / 16-31 martie 2010
Iartă-I, Doamne, că nu ştiu ce fac. La cine mă refer mai întâi? La cei care mint ca pe vremea lu’ Împuşcatu şi mă refer concret la direcţiile pentru agricultură din toate judeţele ţării. I-am auzit raportând că se vor ara şi însămânţa atâtea hectare şi atâtea hectare. De unde ştiţi, băi tovarăşi? De ce nu raportaţi că au rămas milioane de hectare nelucrate? De ce nu raportaţi că mulţi proprietari nu au cu ce să-şi lucreze pământul? De ce aşteptaţi tot timpul imbolduri de la Bucureşti? Agricultura se face acolo la judeţ. Iarăşi zic şi o repet, “iartă-i Doamne”, că nu ştiu să comunice. Cei de sus, de la agenţii, de la ministere folosesc o păsărească numai de ei înţeleasă în discuţia cu ţăranii. Aţi IMPLEMENTAT o curcă beată în curtea lu’ dada Veta şi aţi constatat că acţiunea nu este ELIGIBILĂ. S-a spus şi s-a repetat că la intrarea în UE s-au făcut negocieri favorabile agriculturii României, iar eu ca prostu’ am crezut. Dacă ştiaţi că nu se vor mai da subvenţii de la UE începând cu acest an, atunci de ce GRIVEI n-a ştiut? Şi în acest an subvenţiile pe suprafaţă sunt mai mici decât în celelalte ţări membre ale UE. De ce nu găsiţi un echilibru prin anumite restricţii vamale? Nu puteţi, că suntem în UE, de acord, dar tot în această comunitate suntem şi noi, deci ar trebui să avem drepturi egale sau acestea sunt doar pentru lei, nu şi pentru căţei.
Am vrut să scriu mai demult că politicienii noştri s-au dezumanizat. Am avut, însă, o surpriză plăcută. Întâmplător, am văzut un interviu prin internet acordat la postul de radio “Antena Satelor” de premierul Emil Boc. Discuţia cu Gheorghe Verman a debutat cu un demnitar rigid şi foarte atent la ce scoate pe gură. Pe parcurs s-a destins şi încet, încet am văzut un Emil Boc cu suflet sănătos de ţăran ardelean. Aş vrea să văd cât mai mulţi demnitari care nu au înghiţit câte un păr.
La urma urmei, de ce fugiţi de ţărani, DOMNILOR? Cine întreabă? Ca de obicei, cel care are curajul să semneze…
Un prost cu studii superioare
Nr 5 (29) / 1-15 martie 2010
“Stau şi mă-ntreb, pentru ce? Suntem doi când puteam să fim doar unu?” spuneau versurile unui vechi cântec, cântec ce m-a inspirat şi pe mine să pun întrebarea: până când vom avea această agricultură nenorocit de sfărâmată? Se stă cu mâinile încrucişate şi cu ochii în soare, să vină ce? Agricultura cooperativizată nu au inventat-o comuniştii, ci din contră capitaliştii din ţara celor mai zgârciţi oameni – Scoţia. Ce face pământul risipit?… rămâne pârloagă / Spunând aceasta nu înseamnă că am descoperit apa caldă. O ştiu cei mari, o ştiu şi cei mici, dar nimeni nu mişca niciun deget. S-o luăm de jos în sus: cei mulţi ar dori şi n-ar dori să facă o cooperativă, dar le este frică de furt, că vor fi înşelaţi. Să fim serioşi, cei aleşi să conducă asociaţia sunt, de fapt, oglinda fidelă a celor care şi-au dat votul. Şi atunci, de ce atâta suspiciune? Mai este ceva: “Hot pe hoţ cana s-a înşelat şi Dracu s-a mirat” / Dacă trecem la partea practică cei asociaţi pot să pună mână de la mână şi pot să se doteze cu mâini şi utilaje moderne şi performante. Atenţie! Aceasta nu este poveste, priviţi la cei care nuau distrusCAP-urile.
Am mai scris despre agricultura aşa-zis ecologică, ce există dar lipseşte cu desăvârşire. Spun specialiştii, nu eu, că în România nu există cadastru funciar, deci nu ştim valoarea pământului, dar nici compoziţia chimică. S-au folosit şi se folosesc tot felul de produse chimice cu o durată de remanenţă îndelungată. S-a constatat că şi gunoiul de grajd este poluant, atât timp când acesta este împrăştiat pe câmp în mod necorespunzător, ba colac peste pupăză şi aratul pământului generează poluarea atmosferei Şi atunci de unde atâtea produse ecologice??? Să nu uit; vacile din marile complexe sunt hrănite cu şroturi din soia adusă din America Latină, mai ales din Brazilia, unde se cultivă SOIA MODIFICATĂ GENETIC. La noi, vezi Doamne, sunt interzise ONG-urile! De ce aceşti domni ţâfnoşi nu cer interzicerea importului de asemenea produse. Tot specialiştii spun că şi antibioticele sunt organisme modificate genetic, dar până azi n-am auzit nicio pledoarie contra sau poate eu sunt surd.
Bomboana pe colivă a pus-o D-l Mencinicopschi cu găinile stresate care fac ouă otrăvite. Nu comentez ouăle, dar pun o întrebare: DE CE STRESUL NU ESTE CONSIDERAT DE MEDICI O BOALĂ şi să dea concediu medical pentru vindecare???
În zilele noastre iar s-a descoperit apa caldă şi mă refer la subvenţiile pe suprafaţa unde s-au turnat bani ca apa într-o găleată fără fund. Cine a câştigat, cine a pierdut: în primul rând cei veniţi de te miri unde şi au cumpărat pământ românesc (a fost vândut, că de, nu pleacă din România) şi nu l-au cultivat, dar au primit subvenţia pe suprafaţă. Ori au avut orbul găinilor cei care au studiat Regulamentul Comisiei Europene orice bănuim toţi. Acum, în sfârşit, s-au trezit să dea subvenţia numai pentru pământul cultivat. Corect, dar ce te faci cu cei care nu au cu ce să-l are, n-au sămânţă, că iar vă aduc aminte că şi-au luat pământul înapoi de la CAP fără, măcar, atelajele trase de boi. Domnilor, când scăldaţi copilul îl aruncaţi cu tot cu lături?
Cine întreabă?!… Ca de obicei, cel care semnează,
Un prost cu studii superioare
P.S. Vine, vine repede Campania de primăvară şi avem mult pământ nearat, iar de semănat nici vorbă mulţi, mulţi (şi nu proşti) nu au bani pentru sămânţă, că aţi uitat să le amintiţi că nu mai primesc subvenţii. Vorba unui ţăran- “Orăşeanul dacă vrea pita să-l ajute pe ţăran. Dar să-l ajute, că doar este plătitor de taxe şi impozite”.
Tot cel de mai sus.
Nr 4 (28) / 16-28 februarie 2010
N-am să dau autorii unor definiţii ale prostiei, dar, domnule, citeşte-le cu multă atenţie.
Iată spre exemplu ce spune un înţelept: “Până când prostia oamenilor va fi eradicată trebuie să contăm pe ea.” Aşa e?!
Da, este mereu adevărat, te duci la ghişeu şi gata, ţi se găseşte o hibă şi eşti amânat.
Aştepţi subvenţiile şi dai vina pe Guvern, dar pe prostia unor funcţionari, nu.
Un alt citat: “Şi oamenii proşti gândesc, dar teribil de confuz.”, la care mai adăugăm: “Prostia şi vanitatea sunt prietene şi merg mână în mână”. Fără comentarii.
Revin la aşa-zisa sintagmă AGRICULTURA ESTE BAZA ECONOMIEI şi iar aduc aminte celor care recită această expresie că cel puţin eu, prost cu studii superioare, m-am plictisit. Dumneavoastră, nu?
S-a descoperit apa caldă, adică s-au plătit subvenţii şi pe terenurile nelucrate.
Acum se vrea amendarea celor care nu-şi lucrează pământul.
Legea 18 din 1991 prevede confiscarea. Hei şi!… Sigur, regula preconizată va pedepsi şi pe cei nevinovaţi. Cine sunt cei nevinovaţi?! |i ştiţi cu toţii, sunt cei care şi-au recăpătat pământul, dar fără atelajele cu care au intrat în GAC-CAP.
Pasă-mi-te, tractoarele şi maşinile agricole au fost făcute cu bani de la Cel de Sus, nu cu banii colectiviştilor.
S-a întors agricultura la plugul tras de vacă sau mai bine zis la celebra SAPĂ DE LEMN.
Pedepsiţi-l pe ţăran că doar este obişnuit, nu-i aşa! Iar întreb, de ce vindeţi pământul veneticilor? Nu pleacă cu el din ţară. Da, nu pleacă, dar îl distrug cu construcţii aiurea sau nu-l lucrează şi tot distrugere se cheamă.
Continuăm să mâncăm legume şi zarzavaturi otrăvite şi cei plătiţi din banii noştri puţini, se fac că nu văd aceste bombe cu efect întârziat. Dăm aceste produse copiilor şi vrând – nevrând le introducem zi de zi câte o leacă de CANCER.
De la un timp şi merele sunt stropite, cică să nu se degradeze, atunci înseamnă că ne degradăm noi consumatorii.
Am şi eu o dorinţă: să mănânc roşii din acelea pe care le mânâncă şi producătorul.
La final am, ca de obicei, o întrebare: aşa e, DOMNULE MINISTER, că aţi pierdut ruşinos în faţa hipermarketurilor.
Ei fac tot ce ştiu, iar producătorul român este tratat de SUS.
Cine întreabă?!… cel care şi semnează…
Un prost cu studii superioare!!











