Cronica unui prost cu studii superioare

 E multă jale în România, dar şi mai multă nesimţire acolo sus la „aleşii poporului”. Totul se face cu multă răutate de parcă ţara este o junglă şi fiecare partid trebuie să sfâşie pentru a supravieţui. Aţi uitat, domnii mei, ce-i aia omenie, sunteţi gata oricând să ucideţi cu sânge rece tot ce este bun, numai şi numai de a vă şti cocoţaţi cât mai sus şi să fiţi primi la ciolan. Oi fi eu prost, dar ca mine sunt milioane de români care tac şi îndură mizeria creată după NEUITATUL an… care a declanşat jaful în România. Este şi pedeapsa dumnezeiască pentru tot răul care se face aici, în spaţiul nostru mioritic. Aţi ucis orice speranţă de viitor, dar îi ucideţi şi pe cei bătrâni şi o ţară fără ei este a nimănui. Sunt un pesimist? Nu, domnilor, văd şi eu ca prostu realitatea dezastroasă, a jafului necontenit, a nedreptăţilor devenite politică la nivel de ţară. Aţi umilit ţăranul cu toate mijloacele şi l-aţi aruncat în sărăcie, determinându-l să plece în pribegie în cele patru zări ale lumii. Voi nu aveţi părinţi, vouă cine v-a dat naştere? Uitaţi-vă în oglindă şi veţi descoperi nişte monştri ai dezastrului. Iar vouă, locuitorii satelor, v-o spun aşa de la obraz, de ce refuzaţi unirea pământului? Există câteva răspunsuri: PROSTIA! RĂUTATEA şi LĂCOMIA. Cine spune?!… Cel care semnează…

Un prost cu studii superioare

În vârful peniţei

Text: George Ghidrigan

De când a aflat vestea, întreaga lume se amuză pe seama unor anume colonii de pinguini care, auzi ce chestie, cad pe spate ori de câte ori pe deasupra lor trece un avion sau un elicopter. Şi ce-i cu asta? veţi întreba. Uite că este! Pentru că şi pe la noi, p-acilea, prin Carpatia Dunăreano Pontică, există o vorbă, pe care în mod sigur o ştiţi: îţi spun una de-o să cazi pe spate! Deci, noi românii, ajungem în această postură destul de caraghioasă, s-o recunoaştem, fără să fie nevoie de nicio investiţie – considerabilă, altfel cum, în aparate de zbor – peste un miliard de euro ne vor costa, cică, rablele americane – mai mult sau mai puţin sofisticate.
E suficientă doar o zicere că, mintenaş, ca la comandă, luăm poziţia care nu este recomandată nici fetelor mari şi nici infanteristului, din motive bine întemeiate şi care se presupun. Spune unul, de pildă, dă mie pământul, avutul tău, şi o să-ţi dau dobândă înzecită, că am şi căzut pe spate ca hipnotizaţi, şi-l lăsăm pe respectivul să ne uşureze de tot ce avem.
Glăsuieşte altul: dacă mergeţi pe mâna mea şi-mi daţi votul, veţi ajunge să vă plimbaţi ori să munciţi pe bani grei oriunde vreţi în lumea asta, ailaltă ori în Univers. Auzindu-l, ca prin farmec, tot ce există ca instinct de conservare şi de bun-simţ, la o adică, dispare. Echilibrul, atât cât este, se frânge, ne lungim pe spate ca-n transă, cu ochii deschişi spre cer. Când ne trezim, în urechi ne sună cunoscuta melodie: „A plecat un tren din gară şi cu el speranţa mea”. Exemple de acest fel pot continua. Aşa încât, sfatul pe care vi-l dau pe gratis – de pomină, vorba unei fătuci: Nu mă vând pe gratis – este că, dacă nu vreţi să fiţi luaţi de pinguini, atenţie: nu tot ce zboară se mănâncă şi nu orice zbârnâie trebuie să fie musai avion. Că de elicopter n-o să mai zic, că am zis destul şi Adrian a vrut un text mai scurt. Oricum, pe la greve ori manifestaţii de protest, lăsaţi-o mai moale cu dansul respectivului locuitor al zăpezilor veşnice. Nu de alta, dar chiar dacă e în frac… măcăne.

Scrisoarea lu’ Gheorghe

’Cearcă să trăieşti Şefu’! Oricum! Ţ’am scris că mă ienervozai, rău di tăt! Şi mă ţine! Dă unde porni, te întrebi, că te ştiu scormonicios? ’Ţ spui! Dă la concurenţă. Dă la dom’Marius! Ăl cu gazetu’ naţional!  Auzi la iel întrebare pintru cititor: dă ce, oarecine, devine că şade pă ogradă naţională, ca muierea pă cămeşă şi cloţa pă cuibar? Ori dă ce, acelaşi, o taie piste zagraniţu’ cum se zicea pă vremea me? I-am scris să-i răspunz, cevelezat, IO, GHEORGHE, rumân lână’n lână şi foncţionar public, că’s poştar, dacă n-ai uitat. Şi nu mă publică. Aşă că’ţ dau lu’ mata, să fi purtătoru’ meu dă oftici. Un’să iemigrezi bre dom’Mariuse, că unde-i mai bine ca pă bătătura? Ţară frumoasă, blagoslovită dă Ăl dă Sus şi construită chirpic dă chirpic, dăn veac, că noi nu mai apucăm nici s-o spoim. Unde mai ai rostu’ tău legat cu funii dă mătasă dă capra vecinului? Unde poci să încingi o paranghelie în uliţă, or pă scara blocului, dăn joi în joi, cu bere, molan ruj, samahoncă şi netimbrată, ca să nu mai pui la socoată grătaru’ cu mici, pastrămi, saramuri, cefi şi ciocănele? Başca că-ţ sare vecinu’ cu antrenu’ moca, bob măşcat: Guţă, Salam, Puştiu, Jan, Copilu’ dă Aur, şi, cremdălacrem, Copilu’Minune. Ai răspuns? N-ai! Un’ poci să-ţi faci trusău univerzal numa’ den promoţiili dă ielectorale? Io, de’un parecsamplu’ am pintru a’Mică un şifoner plin dă gumari, teneşi, cizme, budigăi, furăuri, ismene, moltoane, zananale, geci, ştrampi, pături, brichete, castroane, platouri, găleţi, ţucale, chepeneaguri, ploiere, caiete, picse, dospapire şi mai câtelea, ca să nu’ţ mai spui dă făinuri, oloiuri, făinoase, zahăruri, biscuiţi, parizele, poloneji, oauă, carele, peresabile fi ind, le-am transformat biologic dă mult, că nu ţine. Un’te ia oneteu dăn ogradă să te plimbe pân’ la mare, cu ocoale p’in satili patriei, să vezi şi tu den cabinili dă vot ca’cât ie de gospodari primarii noştrii? Auz? Unde? Unde, bacşişu’, peşcheşu’, daru’, mita, ie recunoscute dă “drept” şi o dată ce-ai dat dreptu’ să nu mai te mai doară capul, că nu vorbim de moarte de om? Şi dacă vorbim, tot aia! Ai dat reptu’, ai dreptu’! Mortu-I vinovat! Unde poci să-ţi duci soacra la spital c’un furunc şi să pleci derect la cioclu’ să-i tocmeşti repauzarea, fără spăimi că s’a’nturna în trap săltat la fi ’sa? Unde, în dosu’ pardoşilor den dosu’ gardului, stă turme dă guzgani dă toate colorile, ca să nu descremenez monocolor? Unde, cu patru clase, în tri ani, îţi vâri în sivi, diploma dă bac, dă licenţă, dă masterat, dă doctorat (asta-i musai), başca să-ţi tragi de-o catedră universitară şi d’un scaun dă ministru’? Asta dacă nu eşti râmnitoriu la fotel academic. Unde, căprarii dă la apelu’ dă seară, trag aghioase dă colonei în schimbu’ doi şi se deşteaptă cu mundir dă general? Unde mai ie vieţaşii, fraţi dă cruce cu caralii şi cumetrii cu judecătorii şi atâta omenoşenie că pintru o zgaibă’n dos îi lasă cu trimestru’ lângă desuu muierii? Unde fi şcalu’, carele nici frate cu tac’tu, nici nepot dă vară de-a doua cu muierea nu-i, te iartă dă toate angaralele trecute, prezente şi viitoare, numai’ să juri că respectezi legea lu’Ohm – ieşti om cu mine,’s om cu tine? Auz? UNDE? AICI ŞI NUMAI AICI! Mai am

Gheorghe.