Anotimpul rece, favorabil pasteurelozei aviare

Pasteureloza păsărilor, numită şi Holera aviară, este o boală infecto-contagioasă produsă de o bacterie (Pasteurella multocida), care afectează numeroase specii de păsări: găini, curci, palmipede, porumbei de colivie şi sălbatice.Pasteureloza se întâlneşte şi la un număr mare de mamifere domestice şi sălbatice. Dintre toate pasteurelozele animalelor, holera aviară este cea mai răspândită în lume.

Caracteristici

Boala are un caracter enzootico-epizootic, adică există morbiditate mare în focar cu tendinţă evidentă de a difuza în afara lui, putând să cuprindă mai multe localităţi sau zone.

Boala se manifestă clinic, de obicei prin forme supraacute sau acute cu tulburări generale de tip septicemic, tulburări respiratorii şi digestive şi prin leziuni hemoragice în diferite organe (duoden, epicard, etc.), hepatită necrotică miliară, precum şi exudate serofibrinoase în sacul pericardic.

Receptivitatea la această boală este mult influenţată de factorii care scad rezistenţa organismului, precum: adăposturile reci şi umede, supraaglomerările, schimbările bruşte de temperatură, curenţii reci de aer, alimentaţia deficitară şi alţii. La păsări, o receptivitate mai pronunţată o au galinaceele şi palmipedele, boala fiind prezentă la tineretul trecut de 3 luni şi la păsările adulte. Se pare că cele mai sensibile sunt curcile. La pui şi boboci se întâlneşte numai în mod excepţional. Epizootiile de holeră apar de obicei toamna şi se continuă iarna şi primăvara.

Sursele de infecţie

Holera aviară poate să apară într-un efectiv indemn ca urmare a introducerii infecţiei din afară prin intermediul animalelor bolnave sau a diferitelor surse secundare ca apa, furajele, vehiculele, vizitatorii etc.

Boala poate să apară şi spontan prin autoinfecţie cu germeni comensali de pe mucoasele păsărilor, atunci când intervin factori favorizanţi care scad rezistenţa generală a organismului (umezeală, frig, schimbări bruşte de temperatură, furaje necorespunzătoare, infestaţii parazitare etc.). Păsările bolnave sau cele clinic sănătoase, dar purtătoare, elimină germenii în general prin secreţiile oculo-nazale şi bucale sau prin fecale, contaminând aşternutul, furajele, apa, aerul. Contaminarea se face şi prin intermediul păsărilor sălbatice cu care vin în contact sau a diferiţilor vectori cum sunt insectele hematofage (muşte, căpuşe).
Clinic, boala evoluează cu forme supraacute şi acute (septicemice), cel mai adesea mortale, şi forme subacute şi cronice.

Forma supraacută debutează brusc cu febră, abatere, cianoza crestei şi a bărbiţelor, mişcări convulsive urmate de moarte după o evoluţie de 5-6 ore, uneori doar câteva minute.

Forma acută este cea mai des întâlnită având ca dominante tulburări digestive şi respiratorii. Creasta şi bărbiţele sunt cianotice, moartea survenind în 1-2 zile de la debut în majoritatea cazurilor.

Unele păsări se vindecă clinic, dar sunt purtătoare şi eliminatoare de pasteurele patogene, sau trec în forma cronică, manifestată prin apetit capricios, diaree continuă şi slăbire progresivă, tuse, jetaj, strănut. Prognosticul bolii este foarte grav în formele subacută şi acută, mortalitatea fiind de tip exploziv şi rezervat pentru celelalte forme.

Prevenirea bolii

Se realizează prin aplicarea de măsuri de profilaxie generală nespecifică aplicând măsuri de zooigienă în adăposturi: dezinfecţia cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT, dezinsecţia cu ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL, ROMPARATOX, deratizarea cu RATITOX F sau BRODITOP, deparazitarea internă periodică a păsărilor cu ROMBENDAZOL F; raţii alimentare echilibrate atât cantitativ, cât şi calitativ, precum şi creşterea complet izolată a tineretului faţă de păsările adulte.
De o foarte mare importanţă este profilaxia specifică – imunizarea prin vaccinare cu vaccin antiholeric PESTIHOLVAC FORTE (vaccin mixt contra pseudopestei şi holerei aviare pentru găini, curci, fazani, bibilici), HOLEPAL (vaccin contra holerei aviare la palmipede).

Tratamentul medicamentos

Poate opri temporar evoluţia bolii numai dacă medicaţia este însoţită de dezinfecţii curente, eliminarea factorilor nocivi de microclimat şi îmbunătăţirea alimentaţiei. Acesta se realizează cu GALIPROTECT C, ENROFLOXAROM (comprimate, injectabil şi buvabil) ROMIGAL, ENROCOL, AVIAN PROTECT, AMOXINEOVIT, AMOXILROM (injectabil sau pulbere hidrosolubilă), ERITROM, OXIROM.
Dr. CHIURCIU VIORICA, doctor în ştiinţe medical veterinare.
SC ROMVAC CO. SA

Micoplasmozele păsărilor

Boli declanşate de factori favorizanţi
Text: Dr. Chiurciu Viorica – Medic veterinar – Doctor în Ştiinţe medicale
Micoplasmozele păsărilor sunt boli infecţioase produse de germeni din genul Mycoplasma, care afectează în special aparatul respirator la găini şi curci, determinând Micoplasmoza respiratorie aviară cunoscută şi sub denumirea de boala respiratorie cronică. Aceasta se caracterizează clinic prin semne respiratorii cronice: tuse, raluri traheale, urmate de întârzieri în creştere a tineretului aviar, slăbirea progresivă a găinilor adulte, scăderea producţiei de ouă şi prin diferite leziuni interne: aerosaculite, pericardite, perihepatite, pneumonii, salpingite etc.
Boala apare cu incidenţă mai redusă la fazani, bibilici, prepeliţe, păuni, porumbei.
Sursele principale de infecţie sunt păsările bolnave, convalescente şi păsările cu infecţii inaparente care poartă germenii în aparatul respirator. Micoplasmele sunt eliminate în mediul exterior prin jetaj şi aerosoli care contaminează aerul din adăposturi contribuind la îmbolnăvirea păsărilor sănătoase. Micoplasmele se transmit şi prin ouă care se contaminează în timpul formării lor în oviductul păsărilor, astfel puii sunt infectaţi încă din momentul ecloziunii. Un rol mai redus în transmiterea bolii îl au apa, furajele şi adăposturile contaminate.
Apariţia şi evoluţia bolii sunt favorizate de sezoanele reci, adăposturi necorespunzătoare cu umiditate, curenţi de aer, lipsite de ventilaţie, boli parazitare alimentaţie deficitară, supraaglomerări etc.
Semnele clinice ale bolii se manifestă în funcţie de specie, vârstă şi de localizarea procesului inflamator. Astfel, la puii de găină până la vârsta de 3 luni predomină inflamaţia căilor respiratorii superioare. La păsările adulte predomină inflamaţiile sacilor aerieni şi a pulmonilor. Boala debutează prin abatere, apetit redus, iar ulterior prin simptome respiratorii: jetaj sero-mucos sau mucopurulent, respiraţie dispneică, zgomotoasă cu ciocul deschis (hârâit în gât). La unele exemplare se mai observă conjunctivite, însoţite de acumularea unor secreţii, în sacii conjunctivali, care lipesc pleoapele sau deformează regiunea orbitală. Păsările bolnave slăbesc progresiv, iar la găinile adulte ouătoare scade producţia de ouă. Intervenţia altor microbi care intervin ca agenţi patogeni secundari, precum : virusul bronşitei infecţioase sau mai ales al colibacililor complică boala, ducând la pierderi însemnate în efectiv.
La curci, micoplasmoza se manifestă de regulă, ca sinuzită uni – sau bilaterală. Boala este întâlnită la păsări în vârstă de 8-12 săptămâni şi se caracterizează prin tumefierea capului din cauza destinderii puternice a sinusurilor infraorbitale şi a sacilor conjunctivali prin acumulare de secreţii. Aceste leziuni pot duce la pierderea parţială sau totală a vederii. Boala debutează cu conjunctivită şi rinită, curcile scutură frecvent din cap, unele prezentând respiraţie greoaie şi zgomotoasă.
Diagnosticul prezumtiv al micoplasmozelor se pune pe semnele clinice, dar confirmarea bolii se face numai prin examene de laborator.
Profilaxie şi combatere. Profilaxia micoplasmozei aviare se realizează, în principal, prin măsuri generale nespecifice ca: dezinfecţii periodice în adăposturi cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT; deparazitarea internă cu ROMBENDAZOL F; tratamentul preventiv al puilor în primele zile de viaţă cu medicamente active pentru micoplasme: AVIAN PROTECT TEN, ERITROM, OXIROM; alimentaţie echilibrată atât cantitativ, cât şi calitativ; creşterea separată a tineretului de păsările adulte. În terapia micoplasmozei se folosesc medicamente ca OXITETRACICLINA, ERITROMOCINA, TYLAVET AVIAN PROTECT, LINCOSPECTROM administrate per os sau parenteral.
În funcţie de vârstă şi mărimea efectivului. În cazul sinuzitei infecţioase a curcilor se recomandă şi tratament local cu TYLAVET administrat intrasinusal.

Encefalita virală West Nile

O boală cu evoluţie gravă, uneori letală, la ecvine şi om, transmisă de ţânţari

Encefalita West Nile este o boală virală caracterizată printr-o inflamaţie a sistemului nervos central, cauzată de infecţia cu un flavovirus- virusul West Nile (WNV), transmis prin intermediul ţânţarilor.
Virusul a fost izolat şi de la unele specii de căpuşe, dar transmiterea acestuia este incidentală.

Text: Dr. Chiurciu Viorica, medic veterinar – Doctor în ştiinţe medicale

Răspândirea
Virusul se găseşte în special în regiunile cu climă tropicală, dar a ajuns şi în cele cu climă temperată. El infectează în special păsările, dar şi oamenii, caii, ovinele, caprinele, iepurii etc. Encefalita virală West Nile este considerată o zoonoză, fiind larg răspândită pe glob. A fost semnalată pentru prima dată la om, în Uganda, în districtul West Nile. La ecvine, primele cazuri de îmbolnăvire au fost depistate în Egipt şi Franţa. Focarele epidemice/ epizootologice s-au răspândit apoi în multe ţări (din Africa, Asia, Europa, Oceania). În ultimii ani au fost înregistrate focare epidemice în Algeria, Republica Cehă, Rusia.
În România au fost semnalate cazuri de encefalită cu virus West Nile la oameni. La ecvine nu au fost semnalate, până în prezent, cazuri de encefalită cu acest virus. Rezervorul natural al virusului îl constituie păsările sălbatice, fiind singurele animale care dezvoltă o viremie intensă şi care pot contamina ţânţarii. În ceea ce priveşte oamenii şi celelalte mamifere, aceştia prezintă niveluri prea reduse de virus, astfel că nu s-a dovedit că ar putea să-l transmită ţânţarilor.

Cum se infectează omul şi celelalte animale?
Virusul West Nile este menţinut în ciclul natural prin legătura dintre păsările infectate şi ţânţari care se infectează în timpul hrănirii cu sângele acestora. Ţintarii infectaţi transmit apoi, prin înţepătură, virusul oamenilor, păsărilor şi altor animale.

Tablou clinic
Perioada de incubaţie a virusului este de 5 – 22 zile. Infecţia cu virusul West Nile nu duce întotdeauna la semne clinice de boală la om şi alte animale. Calul reprezintă specia cea mai susceptibilă la infecţia cu virusul West Nile. Acesta provoacă o boală neurologică de gravitate diferită, fie cu forme uşoare, exprimate prin febră, prezentă doar la unii subiecţi, apatie, somnolenţă, fie cu forme grave de meningoencefalită caracterizată prin paralizia membrelor posterioare, rigiditate musculară, convulsii, decubit şi moarte. Există şi forme subclinice care se decelează numai prin examene de laborator. La păsări semnele clinice de boală se manifestă prin pierderea echilibrului, convulsii, paralizii, care duc la moarte. O mare parte din păsările infectate nu manifestă semne clinice de boală, fiind doar rezervor de virus care declanşează ciclul infecţios. La om primele simptome de boală sunt asemănătoare cu cele ale unei viroze obişnuite: febră, greaţă, dureri musculare.

Diagnosticul encefalitei virale West Nile
La cai se pune pe baza semnelor clinice, suspicionându-se în regiunile cu ţânţari. Boala se confirmă numai prin examene de laborator.

Prognosticul bolii
La ecvine este grav şi nu există tratament specific.

Profilaxia la cai se realizează prin vaccinare, totuşi acesta nu constituie o garanţie a protecţiei împotriva infecţiei cu virus şi nu oferă nici protecţie pentru alte animale şi pentru oameni. De aceea, cea mai bună metodă de prevenţie pentru oameni şi animale este profilaxia nespecifică, constând în reducerea riscului de expunere la ţânţari prin măsuri de combatere a acestora cu insecticide ca ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL şi îndepărtarea surselor de umiditate din vecinătatea localităţilor, a locuinţelor şi a fermelor de cabaline.

VITAMINELE ŞI MINERALELE elemente vitale pentru organism.

Vitaminele şi o serie de elemente minerale sunt esenţiale pentru o dezvoltare normală a animalelor (păsări şi mamifere) precum şi pentru menţinerea stării lor de sănătate. Elementele minerale cum sunt: calciul, fosforul, sodiul, magneziul potasiul, sulful, clorul trebuie bine reprezentate în raţia alimentară a animalelor, în cantităţi care să asigure cerinţele organismului. O altă serie de elemente (oligoelementele) ca: manganul, zincul, seleniul, iodul, cuprul, fierul, cobaltul, molibdenul sunt necesare organismului în cantităţi extrem de mici.
Vitaminele sunt substanţe active în doze mici şi sunt vitale pentru animale. Deoarece nu pot fi sintetizate de organism, cu excepţia unora, acestea trebuie asigurate în furaje sau apă. Deficienţele de minerale şi vitamine duc la apariţia unor boli de nutriţie, care de multe ori întrec pierderile cauzate de bolile infecţioase sau parazitare. Acestea apar, de obicei, ca urmare a unui aport exogen necorespunzător cantitativ sau calitativ dar şi în alte condiţii, ca de exemplu: atunci când animalele sunt tratate cu medicamente cu acţiune antagonista faţă de vitamine; administrarea de nutreţuri vechi, alterate care pot conţine compuşi anti vitaminici; în cazul unor boli infecţioase, micotice sau parazitare, când consumul de vitamina se măreşte; când organismul este supus unor factori de stres (microclimat necorespunzător, raţii alimentare, dezechilibrate) precum şi în diferite stadii fiziologice (in preajma atingerii maturităţii sexuale, al ouatului, gestaţiei etc.).

Tabloul clinic
În carenţele minerale si vitaminice tabloul clinic este polimorf, în funcţie de elementul deficitar. Astfel pot să apară tulburări de vedere, afecţiuni ale pielii şi fanerelor, anemii, tulburări de locomoţie, paralizii, pierderea apetitului, întârzieri în creştere, rahitism, tulburări ale ouatului şi scăderea eclozionabilităţii la păsări, mortalitate embrionară, hemoragii, diaree, malformaţii ale cartilajelor osoase, avorturi etc.

Diagnosticul
Carenţelor în vitamine şi minerale se pune prin coroborarea semnelor clinice cu cercetarea alimentaţiei sub raport calitativ şi cantitativ, administrată animalelor. Diagnosticul diferenţial este foarte important şi trebuie să se facă faţă de alte boli de natură infecţioasă, micotică sau parazitară (râia), cu simptome clinice asemănătoare. De exemplu leziunile avitaminozei A se pot confunda cu candidoza, difterovariola, trichomonoza.

Măsuri de prevenţie si tratament
În gospodăriile populaţiei există un număr mare de factori care duc la carenţe minerale şi vitaminice astfel: furajele nu sunt diversificate şi nu au o compoziţie constantă, valoarea lor vitaminică fiind inferioara, datorită modului de conservare; calculul raţiilor este deficitar, neţinându-se cont de vitaminele aduse prin furaje; animalele sunt neomogene ca vârstă şi greutate; existenţa agenţilor parazitari sau infecţioşi; condiţii de microclimat necorespunzător (umiditate, curenţi de aer, etc).
Pentru a evita riscul apariţiei carenţelor minerale şi vitaminice recomandăm introducerea în raţiile zilnice a următoarelor produse VITA B COMPLEX, VITAMINA E, VITAPREMIX BIO-MOS, CAVITROM, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMZEOFORT în cantităţile recomandate de producător pentru echilibrarea necesarului zilnic şi evitarea pierderilor economice foarte mari.
De asemenea recomandam îmbunatăţirea condiţiilor de microclimat din adăposturi (spaţiu, aerisire, curăţenie); deparazitarea internă si externă a animalelor cu: ECVIROM la cal; ROMBENDAZOL 2.5%, ROMBENDAZOL 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMAVERMECTIN PLUS la rumegătoare; ROMOXIBENDAZOL, ROMIVERMECTIN la porc; ROMBENDAZOL F, la păsări; deparazitarea adăposturilor cu ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL precum si dezinfecţia periodică a acestora cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT.

MIAZELE ANIMALELOR – boli de sezon

Anotimpul călduros este favorabil apariţiei unor parazitoze la animale, numite MIAZE. Acestea sunt produse prin dezvoltarea larvelor unor insecte, în diferite organe, ţesuturi sau cavităţi.

Text: Dr. Chiurciu Viorica, medic veterinar – Doctor în ştiinţe medicale

ESTROZA (FALSA CĂPIALĂ) este o miază, frecventă la oaie, produsă de larvele unei insecte – Oestrus ovis, care se localizează de în cavităţile nazale, sinusuri şi chiar în meninge, provocând diferite afecţiuni. Estroza este întâlnită mai rar şi la caprine, cabaline, uneori chiar la om. Insecta adultă care produce estroza la oaie, trăieşte liberă în mediu extern, este de culoare negricioasă cu pete gălbui, are o lungime de 10-12 mm, corpul acoperit cu peri scurţi şi aripi transparente. Aceasta depune larve din zbor pe firele de păr din jurul nărilor, de unde pătrund în cavitatea nazală sau sinusuri.
Contaminarea animalelor are loc vara, de regulă în luna iulie, în timpul păşunatului sau la ieşirea din saivan, în dimineţile cu soare când insectele depun din zbor larvele pe animale. Larvele au formă ovală, alungită şi corpul segmentat, parcurgând mai multe stadii de dezvoltare în timpul parazitării. Dezvoltarea larvară are loc în organismul animalelor şi durează mult, 8-10 luni, astfel că semnele clinice ale estrozei apar târziu după contaminarea animalului, adică începând din toamnă-iarnă, până în sezonul cald următor, când larvele complet dezvoltate sunt expulzate în exterior, prin strănutul ovinelor. Ajunse pe sol, acestea îşi continuă dezvoltarea până la stadiul de insectă adultă, care după împerechere va depune din nou larve pe animal, în sezonul de vară următor şi astfel ciclul evolutiv al insectei se reia.
Simptomele bolii sunt şterse, când larvele din cavităţile nazale sunt foarte mici. Când aceste larve cresc, mai spre primăvară animalele prezintă jetaj (le curge nasul) mucos, mucopurulent sau cu strii de sânge. Ca urmare, în jurul nărilor apar cruste, în special dimineaţa. De asemenea animalele prezintă strănut, respiraţie zgomotoasă, îşi freacă nasul de obiectele din jur, sau scutură puternic din cap, încercând să se debaraseze de larve. Atunci când larvele pătrund în sinusuri sau meninge, apar tulburări nervoase, animalele prezentând mers neregulat, masticaţie în gol, encefalite, motiv pentru care ESTROZA se mai numeşte şi FALSA CĂPIALĂ.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice corelate cu sezonul îmbolnăvirilor: toamn-iarnă-primăvară. Pentru a se face diferenţa între encefalite de altă natură (cenuroza, listerioză, diferite intoxicaţii cu manifestări nervoase) diagnosticul de certitudine se pune în laborator.
Profilaxie şi tratament – este destul de dificil să ferim oile de insectele adulte, dar în sezonul de păşunat aplicarea măsurilor de dezinsecţie în jurul saivanelor sau a târlei, în perioada de zbor a insectelor are efect favorabil în combaterea estrozei. Se recomandă insecticide persistente că: ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL. Dezinsecţiile trebuiesc făcute începând cu sezonul de iarnă pentru distrugerea eventualelor larve astfel încât să se întrerupă ciclul biologic al insectei şi ca urmare să nu mai apară insecte mature anul următor. Foarte importantă este deparazitarea animalelor cu soluţii injectabile de ROMAVERMECTIN, ROMIVERMECTIN şi ROMAVERMECTIN.

GASTROFILOZA (GASTEROFILOZA)- boală parazitară care afectează cabalinele

Gastrofilozele sunt miaze, adică boli parazitare cauzate de larvele unor specii de insecte din genul Gasterophilus care sunt foarte active în sezonul cald. Aceste larve produc diferite leziuni la cabaline la nivelul pielii obrajilor, cavităţii bucale, stomac, duoden, rect.

Contaminarea cabalinelor
Se face la păşune, când insectele adulte depun ouă din zbor, pe firele de păr din diversele regiuni corporale ale acestora. Contaminarea poate avea loc, însă, şi la grajd, deoarece insecta depune ouă pe furaje sau pe diferite obiecte. Din ouă ies larve, care produc, mai întâi, la nivelul obrajilor diferite leziuni (miaza obrajilor), apoi larvele pătrund în cavitatea bucală (miaza buco-faringiană), îşi continuă dezvoltarea şi ajung în mucoasa stomacului, intestinului (duoden) sau a rectumului.

Perioada parazitară
Larvele stau în corpul animalului 9-11 luni, iar când sunt complet dezvoltate sunt eliminate pe sol, prin fecalele animalului. Larvele se transformă în insecte adulte, care vor depune din nou ouă pe corpul cailor, în sezonul următor şi astfel ciclul biologic al insectei se repetă.

Tabloul simptomatic al gastrofilozelor
Este polimorf datorită localizăriilor diverse ale larvelor, astfel apar diferite manifestări ca : animalele slăbesc, apar colici, uneori chiar obstrucţii intestinale cu larve, faringite, laringite etc.

Diagnostic
Pentru stabilirea diagnosticului are importanţă cunoaşterea larvelor insectei (trânji) care au corp cilindric, segmentat, de culoare galben–maronie. Diagnosticul unor forme de gastrofiloze se pune uşor, însă este dificil de pus în altele. Astfel, când larvele sunt localizate în pielea obrajilor, la acest nivel se observă, în cursul verii, diferite trasee fără păr făcute de migrarea larvelor. Zona este pruriginoasă iar animalul se scarpină provocându-şi leziuni sângerânde şi mai mari. Când larvele sunt localizate în cavitatea bucală se observă adevărate galerii roşietice provocate de acestea; ca urmare, animalele prezintă dificultăţi în masticaţie sau înghiţire.
În miaza gastro-duodenală boala este doar suspicionată în caz de colici sau dacă animalele slăbesc, iar miaza rectală este vizibilă, uneori, în momentul defecării animalului, când se observă larve fixate” în ciorchine „de mucoasa rectală”.

Prognosticul bolii
Poate fi grav în infestaţii masive cu larve, la nivelul stomacului sau intestinului unde se pot produce obstrucţii sau rupturi ale pereţilor acestora, cu sfârşit mortal.

Profilaxie şi tratament
Profilactic se recomandă retragerea cabalinelor de la păşune între orele 12-16, când perioada de atac a insectelor este mai intensă. Se examinează animalele pentru a nu avea ouă sau larve pe firul de păr. În cazul descoperirii acestora animalele se spală cu apă călduţă şi insecticede (ROMPARASECT; ROPMPARASECT FORTE; SCABIZOL ) şi apoi se sterg pentru îndepărtarea acestora. Aceste operatiuni se repetă de mai multe ori vara, cand există risc mare de contaminare. Ca tratament, atât preventiv cât şi curativ, se recomandă deparazitarea internă a cabalinelor, trimestrial, începând de la vârsta de 6-8 săptămâni cu medicamente ca ECVIROM şi ECVIROM I. Acestea se administrează uşor la nivelul comisurii gurii, cu seringa. Acestea au spectru terapeutic larg, acţionând şi pe alti paraziţi interni (ascarizi, oxiuri) sau externi (râie, căpuşe etc).

Dr. Chiurciu Viorica
Doctor în ştiinţe medicale
SC ROMVAC COMPANY SA

Rugămintea mea este să specificaţi sub cele doua poze ce anume reprezintă fiecare.
Am ataşat pozele cu denumirile care trebuie folosite în articol şi anume:

* insecta de Gastrophilus
* ouă de Gastrophilus depuse pe firele de păr

GURMA CALULUI
Gurma, cunoscută în popor ca buba mânzului, este o boală infecţioasă specifică cabalinelor, caracterizată prin febră, inflamaţia purulentă a mucoasei căilor respiratorii anterioare, abcese în limfonodurile submandibulare şi retrofaringiene.

Agentul etiologic al bolii este o bacterie – Streptococcus equi, care poate trăi ca epifit al mucoasei nasofaringiene. Gurma se întâlneşte în special la cai şi mai rar la celelalte specii de solipede. Tineretul cabalin între 3 luni şi 2 ani este cel mai receptiv, boala apărând mai rar la vârste mai mari (4-5 ani, sau peste această vârstă). Gurma este mai frecventă primăvara şi toamna, fiind influenţată de numeroşi factori favorizanţi: schimbări bruşte de temperatură, adăposturi neigienice, reci şi umede, alimentaţie carenţată, eforturi mari, diferite parazitoze, care duc la scăderea rezistenţei organismului.

Sursele de infecţie
Sunt din cele mai diverse, boala putând să apară ca o infecţie exogenă, transmisă pe cale respiratorie sau digestivă. In acest caz sursele bolii sunt reprezentate de caii bolnavi care elimină streptococi prin secreţiile nazale sau prin puroiul care se scurge din abcese dar şi de caii care au trecut prin boală şi au rămas purtători. S-a constatat că mânjii cu gurmă pot să transmită boala, prin supt provocând mamite purulente iepelor, iar armăsarii pot să transmită boala în timpul montei.
Furajele sau apa contaminate sunt surse secundare de infecţie. Boala poate să apară şi ca o infecţie endogenă (infecţia nu este introdusă din afară) fiind cauzată de germenii de portaj declanşaţi de factori favorizanţi.

Tablou clinic
Boala debutează, după o perioadă de incubaţie de 2-8 zile cu febră (40 – 41 0C), abatere, lipsa poftei de mâncare, frisoane, dificultate în înghiţire, însoţite de congestia mucoasei nazale cu scurgerea abundentă de secreţii sero-mucoase apoi muco-purulente, sensibilitate faringiană, strănut şi tuse. Limfonodurile (ganglionii) submandibulare sau retrofaringiene sunt cuprinse de procesul inflamator devenind tumefiate, calde şi dureroase. Ca urmare regiunea afectată este deformată, iar calul ţine capul întins pe gât. După câteva zile se formează abcese care dacă nu se îndepărtează chirurgical, se deschid spontan lăsând să curgă un puroi cremos, alb – gălbui. Vindecarea poate să se producă după 2-3 săptămâni sau boala se poate complica (gurma complicată) prin extinderea proceselor supurative în laringe, jgheabul jugular, sinusuri, articulaţii, ochi, diferite organe interne (rinichi, splină, ficat), sistem nervos, cu manifestări clinice dependente de localizarea acestor abcese.

Diagnosticul prezumtiv
Se stabileşte prin examen clinic şi epidemiologic (vârsta tânără, factori favorizanţi, îmbolnăvirea mai multor mânji cu aceleaşi simptome). Diagnosticul de certitudine se pune prin examene de laborator.
Prognosticul este favorabil în formele obişnuite de boală şi rezervat sau grav în formele complicate.
Profilaxia şi combaterea se realizează prin măsuri generale care constau în evitarea contactului cu animale din efective contaminate; se vor evita factorii favorizanţi care intervin în declanşarea bolii, ca urmare se vor asigura factori de microclimat corespunzători (adăposturi fără curenţi de aer, bine ventilate, curate şi uscate)  ; în adăposturi se vor efectua dezinfecţii periodice cu : DECONTAMINOL, CATIOROM. Se vor efectua deparazitări interne ale cabalinelor cu : ECVIROM şi ECVIROM I, concomitent cu dezinsecţiile adăposturilor cu : ROMPARASECT 5% şi ROMPARASECT FORTE

Tratament
În terapia gurmei se foloseşte un tratament general antiinfecţios cu rezultate bune dacă se aplică înainte de formarea colecţiilor purulente : AMOXYLROM, AMPICILINA asociat cu un tratament de susţinere utilizându-se VITAMINA C, VITAMINA B1 +B6, CALCIU GLUCONIC.Pentru maturarea abceselor se fac tratamente locale cu substanţe rubefiante (TINCTURA DE IOD). Abcesele se deschid chirurgical după maturare şi se fac tratamente locale cu ETER IODOFORMAT, CICATRISOL, CASTRAROM N. In adăposturi vor fi făcute dezinfecţii de necesitate, iar animalele vor fi furajate cu fân de bună calitate, furaj verde şi suculente. Formele complicate de gurmă, cu abcese în organele interne, sunt incurabile.

Dictiocauloza (Bronhopneumonia Vierminoasa) – o boală favorizată de timpul ploios

Bolile aparatului respirator la animale au cauze diverse, una dintre ele fiind cea parazitară. Astfel, DICTIOCAULOZA este o parazitoză a aparatului respirator care afectează ovinele, caprinele, bovinele şi cabalinele.

Text: Dr. Chiurciu Viorica, medic veterinar – Doctor în ştiinţe medicale

Boala evoluează cronic, rareori acut şi afectează mai grav tineretul. Agenţii etiologici ai dictiocaulozei sunt geohelminti din familia Dictyocaulidae, care au corpul filiform şi se dezvoltă ca adulţi în arborele traheo-bronşic.
Ciclul biologic al paraziţilor implică o fază care se dezvoltă în organismul animalelor şi o fază care se dezvoltă pe sol (geohelminţi). Astfel, viermii adulţi se localizează în bronhii şi trahee, unde se hrănesc cu mucus, iar la maturitate elimină ouă din care ies larve care sunt eliminate în mediul exterior prin fecale. Dezvoltarea acestor larve se face numai dacă există condiţii favorabile de umiditate, temperatură şi oxigen.
De aceea, dictiocauloza are caracter sezonier, fiind foarte răspândită vara, în anii ploioşi.
Contaminarea animalelor se face cu larve, în special, la păşune, iar cele mai grave şi mai multe cazuri de îmbolnăviri apar la oi şi capre. Animalele tinere întreţinute necorespunzător sunt cele mai afectate. Poluarea păşunilor cu larve, în ţara noastră, începe primăvara, când animalele sunt scoase la păşune. Astfel, există un cerc vicios, păşunea este o sursă de infestare pentru animale, iar animalele – o sursă de infestare pentru aceasta. Infestaţia animalelor se face şi în timpul adăpatului din bălţi sau diferitele acumulări de apă de pe păşuni. Condiţiile igienice deficitare ca: aglomerarea, umezeala, noroiul, adăposturi necorespunzătoare, subnutriţia sau raţii alimentare dezechilibrate sunt factori favorizanţi ai bolii.
Simptome. Tineretul speciilor amintite este cel mai afectat şi prezintă jetaj abundent (le curge nasul), tuse, respiraţie accelerată, mai ales dimineaţa, la schimbări bruşte de temperatură sau în urma eforturilor. Animalele afectate nu au poftă de mâncare, slăbesc foarte mult, iar la viţei pot să apară asfixii şi pot muri în timpul accesului de tuse. Uneori, apare şi o fază clinică digestivă, manifestată prin diaree urât mirositoare şi sete accentuată. De multe ori, dictiocauloza este însoţită de complicaţii bacteriene (germeni piogeni, streptococi, stafilococi, pasteurele etc.), agravând şi mai mult boala.
Diagnosticul se suspicionează pe baza semnelor clinice, coroborate cu aspectele epizootologice: izbucnirea îmbolnăvirilor cu caracter enzootic, în sezoanele de vară, în anii ploioşi cu manifestări grave mai ales la tineret, întreţinut pe păşuni umede sau în adăposturi neigenice, cu umezeală. Diagnosticul de certitudine se confirmă, în laborator.
Prognosticul bolii este favorabil sau rezervat în funcţie de vârstă, intensitatea parazitării şi de starea de întreţinere ale animalului. Astfel, la animalele tinere cu întreţinere proastă, prognosticul este rezervat. La animalele adulte, prognosticul economic este grav deoarece randamentul producţiilor scade.
Pentru prevenţia dictiocaulozei, în verile ploioase recomandăm :
- deparazitarea suplimentară a animalelor, cu antihelmintice: la rumegătoare – ROMBENDAZOL suspensie, ROMBENDAZOL PLUS, ROMIVERMECTIN, LEVAMISOL, ROMFENBENDAZOL; la cabaline – ECVIROM.
- se va evita scoaterea animalelor pe păşunile cu bălti sau smârcuri de apă,
dacă este posibil, mieii se vor izola de oile adulte, păşunatul făcându-se separat.
- o măsură de prevenţie importantă este alimentaţia echilibrată, realizată prin suplimentarea furajelor cu premixuri vitaminice.
Tratamentul se face cu unul dintre medicamentele amintite, iar eventualele infecţii secundare se tratează cu antibiotice cu spectru larg: AMOXICILINĂ, AMPICILINA, OXITETRACICLINA, asociate cu analeptice cardiorespiratorii – PNEUMOGURAD şi tonice generale precum MULTIVITAROM, VITAMINA AD3E, VITAMINA C etc.

SPIROCHETOZA AVIARĂ (BORELIOZA) – O boală transmisă prin căpuşe

Spirochetoza (Borelioza) este o boală comună galinaceelor şi palmipedelor, cauzată de un protozoar cu forma spiralata – Borrelia anserina (Spirochaeta anserina), transmisă, în special, prin intermediul căpuşelor din genul Argas (Argas persicus şi Argas reflexus).
Spirochetoza, este în general o boală de sezon, cu focare bine circumscrise, legate de existenţa căpuşelor. Ea apare în mod obişnuit din luna mai până în octombrie, în gospodăriile populaţiei. Înmulţirea spirochetozelor începe în corpul păsărilor şi se continua în corpul căpuşelor, cele două tipuri de gazde asigurând ciclul biologic al acestora. Acestea trăiesc în locuri ascunse, în crăpăturile din lemnăria coteţelor (de găini, curci, gâşte, rate etc.), în scoarţa copacilor şi în vegetaţia din apropierea adăposturilor. Se înmulţesc prin oua din care ies larve care se transforma în nimfe apoi, în adulţi. Toate aceste forme evolutive, în afară de ou, se hrănesc cu sânge, atacând pasările în timpul nopţii, pe care se fixează temporar.
Timpul de parazitare al formei adulte este scurt (cca 20 min.), iar al celorlalte forme larvare este de câteva zile (cca 7 zile), care rămân prinse puternic de piele cu ajutorul rostrumului (aparat bucal). În stare liberă căpuşele nu se hrănesc perioade lungi de timp (luni sau ani), datorită unui metabolism specific.

Transmiterea spirochetozei
Se realizează de la păsările bolnave la cele sănătoase în principal prin înţepătura căpuşelor. O căpuşe care a supt sânge infectat cu spirochete de la o pasăre rămâne purtătoare de spirochete timp îndelungat, contaminând astfel un număr mare de păsări. O dată inoculate spirochetele se înmulţesc în sânge şi în organele interne. Ele formează adevărate ghemuri printre elementele figurate ale sângelui, producând modificări patologice importante.
La infecţia cu spirochetoze sunt receptive găinile, curcile, gâştele, ratele, fazanii, canarii, vrăbiile etc. Puii tineri sunt mai receptivi decât pasările adulte. Fiind o singură specie spirochetele se pot transmite atât de la găina la gâscă, rata, etc şi invers.
Într-o mai mică măsură boala mai poate fi transmisă şi prin păduchi sau ţânţari, fiind posibilă şi transmiterea prin alimente contaminate cu excrementele păsărilor bolnave.

Simptome
Perioada de incubaţie a bolii este de 3-14 zile. Păsările bolnave nu au poftă de mâncare, sunt somnolente, slăbesc rapid şi se deplasează greu sau rămân imobilizate. Pielea şi mucoasele aparente sunt palide iar creasta şi bărbiţele sunt cianotice. Aproape toate păsările prezintă polidipsie (beau apă multă) şi diaree verzuie, urât mirositoare. În funcţie de de numărul şi virulenta germenilor inoculaţi, boala poate îmbrăca o formă supraacuta, când păsările atacate în timpul nopţii de căpuşe, pot muri până dimineaţă sau forme acute sau subacute cu evoluţie mai lentă. La gâşte spirochetoza se poate complica şi cu alţi germeni (bacilul piocianic, colibacili, etc.).

Diagnosticul prezumtiv
Se pune prin coroborarea semnelor clinice cu descoperirea infestaţiei cu căpuşe la păsări iar diagnosticul de certitudine se pune numai prin examene de laborator.

Profilaxie şi combatere
Spirochetoza la pasăre se previne în primul rând prin combaterea căpuşelor. Aceasta se realizează prin deparazitarea cu insecticide, atât a păsărilor cât şi a adăposturilor sau a locurilor din apropierea acestora, astfel se vor utiliza următoarele produse: ROMPARATOX P, ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE.
Pentru stoparea difuzării bolii la alte păsări se vor face şi dezinfecţii periodice cu: DECONTAMINOL, CATIOROM.

Tratament
În focarele de boala se foloseşte o gamă largă de antibiotice, administrate individual sau colectiv, pe cale parenterală (injectabil) sau per os (pe cioc) AMOXYLROM, AMPICILINA, OXITETRACICLINA, ERITROM, OXIROM, GALIPROTECT C, AVIANPROTECT TEN, ROMIGAL etc.