VITAMINELE ŞI MINERALELE elemente vitale pentru organism.

Vitaminele şi o serie de elemente minerale sunt esenţiale pentru o dezvoltare normală a animalelor (păsări şi mamifere) precum şi pentru menţinerea stării lor de sănătate. Elementele minerale cum sunt: calciul, fosforul, sodiul, magneziul potasiul, sulful, clorul trebuie bine reprezentate în raţia alimentară a animalelor, în cantităţi care să asigure cerinţele organismului. O altă serie de elemente (oligoelementele) ca: manganul, zincul, seleniul, iodul, cuprul, fierul, cobaltul, molibdenul sunt necesare organismului în cantităţi extrem de mici.
Vitaminele sunt substanţe active în doze mici şi sunt vitale pentru animale. Deoarece nu pot fi sintetizate de organism, cu excepţia unora, acestea trebuie asigurate în furaje sau apă. Deficienţele de minerale şi vitamine duc la apariţia unor boli de nutriţie, care de multe ori întrec pierderile cauzate de bolile infecţioase sau parazitare. Acestea apar, de obicei, ca urmare a unui aport exogen necorespunzător cantitativ sau calitativ dar şi în alte condiţii, ca de exemplu: atunci când animalele sunt tratate cu medicamente cu acţiune antagonista faţă de vitamine; administrarea de nutreţuri vechi, alterate care pot conţine compuşi anti vitaminici; în cazul unor boli infecţioase, micotice sau parazitare, când consumul de vitamina se măreşte; când organismul este supus unor factori de stres (microclimat necorespunzător, raţii alimentare, dezechilibrate) precum şi în diferite stadii fiziologice (in preajma atingerii maturităţii sexuale, al ouatului, gestaţiei etc.).

Tabloul clinic
În carenţele minerale si vitaminice tabloul clinic este polimorf, în funcţie de elementul deficitar. Astfel pot să apară tulburări de vedere, afecţiuni ale pielii şi fanerelor, anemii, tulburări de locomoţie, paralizii, pierderea apetitului, întârzieri în creştere, rahitism, tulburări ale ouatului şi scăderea eclozionabilităţii la păsări, mortalitate embrionară, hemoragii, diaree, malformaţii ale cartilajelor osoase, avorturi etc.

Diagnosticul
Carenţelor în vitamine şi minerale se pune prin coroborarea semnelor clinice cu cercetarea alimentaţiei sub raport calitativ şi cantitativ, administrată animalelor. Diagnosticul diferenţial este foarte important şi trebuie să se facă faţă de alte boli de natură infecţioasă, micotică sau parazitară (râia), cu simptome clinice asemănătoare. De exemplu leziunile avitaminozei A se pot confunda cu candidoza, difterovariola, trichomonoza.

Măsuri de prevenţie si tratament
În gospodăriile populaţiei există un număr mare de factori care duc la carenţe minerale şi vitaminice astfel: furajele nu sunt diversificate şi nu au o compoziţie constantă, valoarea lor vitaminică fiind inferioara, datorită modului de conservare; calculul raţiilor este deficitar, neţinându-se cont de vitaminele aduse prin furaje; animalele sunt neomogene ca vârstă şi greutate; existenţa agenţilor parazitari sau infecţioşi; condiţii de microclimat necorespunzător (umiditate, curenţi de aer, etc).
Pentru a evita riscul apariţiei carenţelor minerale şi vitaminice recomandăm introducerea în raţiile zilnice a următoarelor produse VITA B COMPLEX, VITAMINA E, VITAPREMIX BIO-MOS, CAVITROM, COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, ROMZEOFORT în cantităţile recomandate de producător pentru echilibrarea necesarului zilnic şi evitarea pierderilor economice foarte mari.
De asemenea recomandam îmbunatăţirea condiţiilor de microclimat din adăposturi (spaţiu, aerisire, curăţenie); deparazitarea internă si externă a animalelor cu: ECVIROM la cal; ROMBENDAZOL 2.5%, ROMBENDAZOL 10%, ROMFENBENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, ROMAVERMECTIN PLUS la rumegătoare; ROMOXIBENDAZOL, ROMIVERMECTIN la porc; ROMBENDAZOL F, la păsări; deparazitarea adăposturilor cu ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE, SCABIZOL precum si dezinfecţia periodică a acestora cu DECONTAMINOL, CATIOROM, PURSEPT.

GURMA CALULUI
Gurma, cunoscută în popor ca buba mânzului, este o boală infecţioasă specifică cabalinelor, caracterizată prin febră, inflamaţia purulentă a mucoasei căilor respiratorii anterioare, abcese în limfonodurile submandibulare şi retrofaringiene.

Agentul etiologic al bolii este o bacterie – Streptococcus equi, care poate trăi ca epifit al mucoasei nasofaringiene. Gurma se întâlneşte în special la cai şi mai rar la celelalte specii de solipede. Tineretul cabalin între 3 luni şi 2 ani este cel mai receptiv, boala apărând mai rar la vârste mai mari (4-5 ani, sau peste această vârstă). Gurma este mai frecventă primăvara şi toamna, fiind influenţată de numeroşi factori favorizanţi: schimbări bruşte de temperatură, adăposturi neigienice, reci şi umede, alimentaţie carenţată, eforturi mari, diferite parazitoze, care duc la scăderea rezistenţei organismului.

Sursele de infecţie
Sunt din cele mai diverse, boala putând să apară ca o infecţie exogenă, transmisă pe cale respiratorie sau digestivă. In acest caz sursele bolii sunt reprezentate de caii bolnavi care elimină streptococi prin secreţiile nazale sau prin puroiul care se scurge din abcese dar şi de caii care au trecut prin boală şi au rămas purtători. S-a constatat că mânjii cu gurmă pot să transmită boala, prin supt provocând mamite purulente iepelor, iar armăsarii pot să transmită boala în timpul montei.
Furajele sau apa contaminate sunt surse secundare de infecţie. Boala poate să apară şi ca o infecţie endogenă (infecţia nu este introdusă din afară) fiind cauzată de germenii de portaj declanşaţi de factori favorizanţi.

Tablou clinic
Boala debutează, după o perioadă de incubaţie de 2-8 zile cu febră (40 – 41 0C), abatere, lipsa poftei de mâncare, frisoane, dificultate în înghiţire, însoţite de congestia mucoasei nazale cu scurgerea abundentă de secreţii sero-mucoase apoi muco-purulente, sensibilitate faringiană, strănut şi tuse. Limfonodurile (ganglionii) submandibulare sau retrofaringiene sunt cuprinse de procesul inflamator devenind tumefiate, calde şi dureroase. Ca urmare regiunea afectată este deformată, iar calul ţine capul întins pe gât. După câteva zile se formează abcese care dacă nu se îndepărtează chirurgical, se deschid spontan lăsând să curgă un puroi cremos, alb – gălbui. Vindecarea poate să se producă după 2-3 săptămâni sau boala se poate complica (gurma complicată) prin extinderea proceselor supurative în laringe, jgheabul jugular, sinusuri, articulaţii, ochi, diferite organe interne (rinichi, splină, ficat), sistem nervos, cu manifestări clinice dependente de localizarea acestor abcese.

Diagnosticul prezumtiv
Se stabileşte prin examen clinic şi epidemiologic (vârsta tânără, factori favorizanţi, îmbolnăvirea mai multor mânji cu aceleaşi simptome). Diagnosticul de certitudine se pune prin examene de laborator.
Prognosticul este favorabil în formele obişnuite de boală şi rezervat sau grav în formele complicate.
Profilaxia şi combaterea se realizează prin măsuri generale care constau în evitarea contactului cu animale din efective contaminate; se vor evita factorii favorizanţi care intervin în declanşarea bolii, ca urmare se vor asigura factori de microclimat corespunzători (adăposturi fără curenţi de aer, bine ventilate, curate şi uscate)  ; în adăposturi se vor efectua dezinfecţii periodice cu : DECONTAMINOL, CATIOROM. Se vor efectua deparazitări interne ale cabalinelor cu : ECVIROM şi ECVIROM I, concomitent cu dezinsecţiile adăposturilor cu : ROMPARASECT 5% şi ROMPARASECT FORTE

Tratament
În terapia gurmei se foloseşte un tratament general antiinfecţios cu rezultate bune dacă se aplică înainte de formarea colecţiilor purulente : AMOXYLROM, AMPICILINA asociat cu un tratament de susţinere utilizându-se VITAMINA C, VITAMINA B1 +B6, CALCIU GLUCONIC.Pentru maturarea abceselor se fac tratamente locale cu substanţe rubefiante (TINCTURA DE IOD). Abcesele se deschid chirurgical după maturare şi se fac tratamente locale cu ETER IODOFORMAT, CICATRISOL, CASTRAROM N. In adăposturi vor fi făcute dezinfecţii de necesitate, iar animalele vor fi furajate cu fân de bună calitate, furaj verde şi suculente. Formele complicate de gurmă, cu abcese în organele interne, sunt incurabile.

SPIROCHETOZA AVIARĂ (BORELIOZA) – O boală transmisă prin căpuşe

Spirochetoza (Borelioza) este o boală comună galinaceelor şi palmipedelor, cauzată de un protozoar cu forma spiralata – Borrelia anserina (Spirochaeta anserina), transmisă, în special, prin intermediul căpuşelor din genul Argas (Argas persicus şi Argas reflexus).
Spirochetoza, este în general o boală de sezon, cu focare bine circumscrise, legate de existenţa căpuşelor. Ea apare în mod obişnuit din luna mai până în octombrie, în gospodăriile populaţiei. Înmulţirea spirochetozelor începe în corpul păsărilor şi se continua în corpul căpuşelor, cele două tipuri de gazde asigurând ciclul biologic al acestora. Acestea trăiesc în locuri ascunse, în crăpăturile din lemnăria coteţelor (de găini, curci, gâşte, rate etc.), în scoarţa copacilor şi în vegetaţia din apropierea adăposturilor. Se înmulţesc prin oua din care ies larve care se transforma în nimfe apoi, în adulţi. Toate aceste forme evolutive, în afară de ou, se hrănesc cu sânge, atacând pasările în timpul nopţii, pe care se fixează temporar.
Timpul de parazitare al formei adulte este scurt (cca 20 min.), iar al celorlalte forme larvare este de câteva zile (cca 7 zile), care rămân prinse puternic de piele cu ajutorul rostrumului (aparat bucal). În stare liberă căpuşele nu se hrănesc perioade lungi de timp (luni sau ani), datorită unui metabolism specific.

Transmiterea spirochetozei
Se realizează de la păsările bolnave la cele sănătoase în principal prin înţepătura căpuşelor. O căpuşe care a supt sânge infectat cu spirochete de la o pasăre rămâne purtătoare de spirochete timp îndelungat, contaminând astfel un număr mare de păsări. O dată inoculate spirochetele se înmulţesc în sânge şi în organele interne. Ele formează adevărate ghemuri printre elementele figurate ale sângelui, producând modificări patologice importante.
La infecţia cu spirochetoze sunt receptive găinile, curcile, gâştele, ratele, fazanii, canarii, vrăbiile etc. Puii tineri sunt mai receptivi decât pasările adulte. Fiind o singură specie spirochetele se pot transmite atât de la găina la gâscă, rata, etc şi invers.
Într-o mai mică măsură boala mai poate fi transmisă şi prin păduchi sau ţânţari, fiind posibilă şi transmiterea prin alimente contaminate cu excrementele păsărilor bolnave.

Simptome
Perioada de incubaţie a bolii este de 3-14 zile. Păsările bolnave nu au poftă de mâncare, sunt somnolente, slăbesc rapid şi se deplasează greu sau rămân imobilizate. Pielea şi mucoasele aparente sunt palide iar creasta şi bărbiţele sunt cianotice. Aproape toate păsările prezintă polidipsie (beau apă multă) şi diaree verzuie, urât mirositoare. În funcţie de de numărul şi virulenta germenilor inoculaţi, boala poate îmbrăca o formă supraacuta, când păsările atacate în timpul nopţii de căpuşe, pot muri până dimineaţă sau forme acute sau subacute cu evoluţie mai lentă. La gâşte spirochetoza se poate complica şi cu alţi germeni (bacilul piocianic, colibacili, etc.).

Diagnosticul prezumtiv
Se pune prin coroborarea semnelor clinice cu descoperirea infestaţiei cu căpuşe la păsări iar diagnosticul de certitudine se pune numai prin examene de laborator.

Profilaxie şi combatere
Spirochetoza la pasăre se previne în primul rând prin combaterea căpuşelor. Aceasta se realizează prin deparazitarea cu insecticide, atât a păsărilor cât şi a adăposturilor sau a locurilor din apropierea acestora, astfel se vor utiliza următoarele produse: ROMPARATOX P, ROMPARASECT 5%, ROMPARASECT FORTE.
Pentru stoparea difuzării bolii la alte păsări se vor face şi dezinfecţii periodice cu: DECONTAMINOL, CATIOROM.

Tratament
În focarele de boala se foloseşte o gamă largă de antibiotice, administrate individual sau colectiv, pe cale parenterală (injectabil) sau per os (pe cioc) AMOXYLROM, AMPICILINA, OXITETRACICLINA, ERITROM, OXIROM, GALIPROTECT C, AVIANPROTECT TEN, ROMIGAL etc..