septembrie 2010
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

16-30 Iunie 2010

Evoluţia condiţiilor agrometeorologice
Estimări pentru 16-30 iunie

Caracteristici termice şi hidrice
În acest interval se va menţine un regim termic al aerului în general normal, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Valorile medii diurne ale aerului se vor situa între 15 şi 24°C, apropiate de mediile multianuale.
Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toate zonele de cultură. Cantităţile de apă se pot situa în limite normale, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.

Starea solului
Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite optime, apropiate de optim şi satisfăcătoare, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. Deficite de umiditate în sol se vor menţine pe unele suprafeţe din sud-estul şi sudul ţării, seceta pedologică fiind moderată şi izolat puternică.
În stratul de sol 0-50 cm, rezerva de umiditate în cultura de porumb va prezenta valori optime, apropiate de optim şi satisfăcătoare, în majoritatea zonelor de cultură. Pe suprafeţe extinse din Bărăgan, Dobrogea, sudul şi estul Moldovei, se va semnala fenomenul de secetă pedologică moderată şi local puternică.

Caracteristici fenologice
Pe fondul regimului hidrotermic din aer şi sol favorabil, procesele de coacere şi maturare la culturile de toamnă, cât şi cele de creştere şi dezvoltare la speciile prăşitoare se vor desfăşura pe ansamblu normal, în cea mai mare parte a regiunilor agricole. În zonele de câmpie din sudul, estul şi vestul ţării, ritmurile vegetative vor fi mai intense, în special pe arealele agricole cu aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului.
Culturile de orz şi grâu de toamnă semănate în epoca optimă vor parcurge fazele de înflorire, maturitate lapte şi ceară (10-100%), precum şi începutul maturităţii depline (10-50%), îndeosebi în sudul, sud-estul şi vestul ţării, cu stare de vegetaţie a plantelor în general bună si medie. Local, la orzul de toamnă va fi posibilă declanşarea lucrărilor de recoltare. În semănăturile efectuate în afara epocii optime se vor continua înspicarea, înflorirea şi începutul maturităţii lapte (10-100%), uniformitatea şi vigurozitatea plantelor prezentându-se medie şi slabă, iar densitatea redusă.
În aproape toate zonele de cultură, porumbul îşi va continua în bune condiţii dezvoltarea aparatului foliar, precum şi apariţia paniculului (10-40%) la hibrizii extratimpurii şi timpurii din jumătatea sudică a ţării, îndeosebi pe terenurile cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Totodată, datorită temperaturilor maxime ridicate din aer (peste 32°C), în orele de amiază va fi posibilă semnalarea fenomenului de ofilire şi răsucire temporară a frunzelor.

Recomandări de specialitate
• Lucrări de combatere a buruienilor (erbicidări, praşile mecanice/manuale) în culturile prăşitoare;
• Continuarea aplicării irigaţiilor în zonele unde se menţin deficite de apă în sol.

Director Executiv,
Dr. Cornel SOCI
Şef Laborator Agrometeorologie,
Dr. Elena MATEESCU
Colectiv de elaborare:
Oana OPREA, Dumitru ANGHEL